Importanța suplimentației la sportivi, fie ei de performanță sau nu este un factor esențial pentru progres în sport, în sănătate de asemenea și pentru menținerea sănătății. O spun ca un fost sportiv atât amator cât și ulterior profesionist, cu acte.

Înainte de toate alimentația

O să vorbim în această postare în primul rând despre alimentație, care este baza, după care vom vorbi și despre ceea ce face obiectul acestui articol – suplimentația.

Baza rămâne și va rămânea totuși alimentația cât mai bogată și variată. Fie că vrei să slăbești, fie că vrei să-ți remodelezi corpul este important să mănânci cât mai divers…fructe, legume, carne, lapte ouă, condimente și mai tot ce ține de fructe și legume de sezon. Ideal ar fi să fie și autentice și nu exotice. Pentru că zonei acesteia în care trăim ne-am adaptat. Altfel forțăm organismul la un supraefort.

Găsim pe piață și în tot felul de locuri banane, portocale, kiwi, etc. Acestea nu sunt de la noi, nu unt specifice locului în care trăim, sunt exotice iar organismul nu este încă învățat să le asimileze sau să le folosească la capacitate maximă. Uneori poate fi chiar alergic, de exemplu arahide.

Care sunt cele de la noi? Avem atâtea fructe și legume care cresc la noi fie cultivate fi prin legile naturii. Merele toamna, care sunt o sursă bogată de vitamnina C. Căpșunile primăvara și vara, de-asemenea și fructele de pădure. Ciupercile…Urzicile iarăși sunt o sursă importantă de fier și atâtea multe altele.

Suplimnetație și suplimentele

Fie că vrei să depui masă musculară, fie că vrei să slăbești, o suplimentație adecvată este necesară atunci când efortul tău este mare. Aceasta pentru că uneori antrenamentele, exercițiile pe care le faci, te pot duce la epuizare. Și efortul intelectual intens la fel, însă de-această dată ne vom referi strict la mușchi și/sau grăsime (aka stratul adipos).

Proteinele

Unul dintre lucrurile de bază de care are nevoie corpul uman sunt proteinele. Atât în cure de slăbire cât și în procesul de remodelare corporală, reducerea stratului adipos cât și pentru refacerea musculară. Pentru refacerea musculară avem nevoie de proteine iar mușchiul crește în perioada de pauză dintre antrenamente și nu în timpul antrenamentului. În timpul antrenamentului este doar stimulat să crească. Pare ciudat că am spus dar știu că sunt încă multe persoane care nu știu asta.

Recomand aceste batoane proteice de la Redis cu un conținut înalt de proteine de calitate. Redis este o firmă românească cu tradiție.

Aminoacizii

Aceștia sunt niște compuși ai proteinelor, sunt dar mai ușor de asmilat. Aș doar doar două recomandări care sunt mai importante și anume arginina și glutamina. Glutamina fiind mai importantă după părerea mea pentru că ajută și în procesele celebrale. Lucru de luat în considerare atunci când vrei să tragi tare. În cazul în care vrei să slăbești L-Carnitina este un supliment foarte eficient. Dacă dorești să comanzi Glutamină o poți face AICI.

Vitaminele și mineralele

Aș recomanda să consumați un mix de vitamine și minerale pentru că toate sunt importante. Cele mai importante însă atunci când vrei să depui masă musculară sau să slăbești sunt vitamina B ,Magneziul și Zincul. Pentru asta există Magneziu cu B6 aici sau Zinc aici.

Vitamina B și magneziul ajută la refacerea mușchilor iar Zincul mărește nivelul de testosteron din corp la bărbați, un lucru important pentru ca mușchii tăi să crească.

Alte suplimente

Tribulus poat mări de-asemenea nivelul de testosteron din corp și ajută la refacerea musculară cât și la forță și intensitatea antrenamentelor.

Pe final

Dacă vrei să slăbești sau să depui masă musculară aș vrea să spun că fără a depune efort nu se poate acest lucru. Trebuie fie să alergi sau să mergi la sală fie să practici un sport care presupune multă mișcare (ex. ridicarea de greutăți pentru masă musculară sau fotbalul pentru slăbit).

Suplimente de care ți-am vorbit mai sus nu fac decât să eficientizeze procesul. Atât ca nivel de strat adipos sau mărirea masei musculare. Vei fi mai eficient consumându-le.

Dacă vrei un corp frumos, se poate. Și nu uita dictonul „Minte sănătoasă într-un corp sănătos„!

Citește și ACEST articol dacă vrei să slăbești.

Succes!

 


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank