Am adunat niște poeme pe mai multe fișiere. Poeme scrise din dorința nu de a umple pagini goale, nu de a face bani, ci de a transmite…stări.
Așa a început totul, cu aceste scrieri. Uneori scrierile erau noaptea târziu sau dimineața devreme, în nopți nedormite, cu cafea și țigări, ca un boem ce sunt.
S-au adunat vreo 50 de poeme. Îmi plăceau. Îmi plăcea să scriu și îmi plăcea să le recitesc, îmi plăcea propria lirică. Mă făcea să mă simt bine și recitindu-le mă aduceau într-o stare în care mă regăseam. Mă făceam singur să mă simt bine prin propriile scrieri.
Le-am scris în primul rând pentru mine, nu pentru a fi lăudat, nu pentru a vinde cărți de poezii. Este scris care transmite ceva, și anume sentimente, un lucru tot mai rar.
Dacă vrei să-l citești îl poți citit mai jos, sau măcar câteva poeme, așa…de curiozitate. Nu le consider pe toate bune, dimpotrivă, însă consider că transmit ceva, și asta este cel mai important, mai important decât dacă ar fi bune și nu ar spune nimic.
[pdf-embedder url=”https://iulianm.ro/wp-content/uploads/2023/01/Volumul-de-PoeziI-Stari-1.pdf” title=”Volumul de PoeziI Stări”]
ISBN 978-973-0-37864-1
Titlul lucrării: Stări
Autor: Mîndrilă Iulian
Localitatea: Gura Humorului
Anul: 2023
Comenteaza