M-am decis să scriu articolul de față inspirat fiind de articolul acesta al lui Marius. Am meditat un pic și m-am gândit și la situația mea și la contextul socio-temporal.

În timpurile pe care le trăim este binevăzut să fi workaholic. Adică dependent de muncă, muncitor care rupe norma. Este (și știm destule povești) la modă și de apreciat să dormi în birou. Este la modă și de apreciat să ai burnout. Toate astea ar dovedi că ești o persoană care merită succes, care ar trebui să aibă succes, pentru că s-a sacrificat. Sau și-a sacrificat timpul și sănătatea.

Nimic mai fals. Poți munci ani de zile în șir pentru un scop pe care nu îl mai poți savura când l-ai atins. Ca să fac așa…o analogie…lupți pentru un fel de mâncare sau pentru o prăjitură iar în momentul în care le capeți nu mai ai nici gust, nici miros, și nici nu le mai poți savura textura. Adică lupți pentru ideea în sine.

Nu zic că nu ar trebui să muncești pentru ceea ce vrei, mai ales dacă consideri acel lucru important, dar trăiește și clipa! Savurează o plăcere vinovată, mănâncă ceva prăjeli, ceva dulce, fumează o țigară, fă dragoste cu femeia dacă ai, dacă nu ai femeie mergi naibii la curve din când în când ca bărbat dacă nu vrei să-ți creezi obligații cu o relație. Mergi și plimbă-te prin natură, acum cum e toamnă poți da cu picioarele prin frunze, și să le auzi foșnetul, e ceva relaxant, te mai deconectează..

Sau scrie ceva venit din sufletul tău. Permite-ți slăbiciunea de a te îndrăgosti din când în când. Mergi la un masaj. Ieși în oraș chiar și singur la o răcoritoare. Fă un lucru care să te mai scoată din negura aceea a valorilor materiale. Există și alte valori. Și alte plăceri. Și nu zic să exagerezi, să faci permanent asta. Să fi hedonist, doar un sclav al plăcerilor…dar din când în când mai trăiește și clipa. Permite-ți un pic de aventură, adrenalină și neprevăzut. Permite-ți și relaxare!

Mai abia apoi după asemenea momente întoarce-te la muncă, la făcut cât mai mulți bani și la acumulat cât mai multă avere. Cineva îmi spunea…nu trebuie să te gândești doar la bani și avere…și cred că avea dreptate.

Vei vedea că lucruri bune se vor întâmpla și oportunități noi vor începe să apară! Simte-te din când rege! Dar fi uman în rest.

Aș spune că ideea asta de muncă non-stop e mai veche decât cultura nouă ce ne-a parvenit din occident prin povești de viață a unor oameni care au reușit și povestesc că dormeau în birou. Ideea e mai veche și a fost și în la noi în țară. E veche la fel ca bunicii noștri. Țin minte că bunica (RIP), mereu găsea ceva de făcut, ba țesea, ba împletea, sau orice altceva numai să nu stea. Și a murit săracă cum a trăit, nu la modul că stătea pe străzi, dar foarte modest. A muncit la CAP-ul comunist. Avea mâinile mai groase ca ale mele, și tot săracă a murit.

Și cunosc oameni care nu muncesc, care învârt idei și situații și reușesc să se pricopsească cu bani, și uneori foarte mulți, incredibil de mulți. Legat de asta aș mai spune că nu neapărat munca fizică înseamnă hărnicie, dacă unii așa percep lucrurile. Unii pot munci și mental, și personal m-am lovit și eu de genul ăsta de muncă mentală până îmi crăpa capul de durere. Dar a trecut.

Trebuie să ai un echilibru. Ceea ce în engleză ar fi life-work balance.

Dezbară-te de ideea că a munci non-stop e un lucru bun și că ești harnic dacă faci asta. La fel dezbară-te și de ideea de a căuta mereu să acumulezi bani și bunuri. Ieși din lumea asta creată de cei care pun valorile materiale pe piedestal. Nimeni nu te va adora dacă vei fi ultra bogat decât atunci când au de profitat de pe urma ta.

Nu zic să nu fii dacă ăsta e visul tău și asta te face fericit. Nu zic să nu ai obiective financiare înalte și să țintești cât mai sus. Dar mai și trăiește pentru că timpul nu se mai întoarce! Când ai până în 30-35 de ani nu te gândești că timpul e ireversibil. Dar cam de la 40 de ani în sus începi să te gândești oarecum mai serios la clipele bătrâneții. Și unii atunci încep să fie mai prezenți, să mai trăiască și clipa, și să se mai și relaxeze!

Viața e scurtă și ar fi păcat să n-o trăim!


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL

    Acest formular folosește Akismet ca să reducă spamul. Află cum sunt procesate datele tale.