Am citit dintre cărțile lui Emil Cioran două. “Pe culmile disperării” și “Ispita de a exista”. L-am simțit pe Cioran și am descoperit că aveam aceleași sentimente în tinerețe. Îmi pare rău că nu a fost tipul de om vagabond ci doar un intelectual și atât. Cioran nu a fost ca Charles Bukowski, adică nu a fost tipul acela de golan afemeiat și plin de vicii care este și intelectual în același timp. Ce păcat…

Cioran a suferit de Alzheimer în ultimii săi ani de viață. Nu îi cunosc prea bine viața dar aș putea spune că nu s-a prea bucurat de plăcerile mici și vinovate ale vieții și din acest motiv a scris așa în felul în care îl știm. Nu zic că nu a scris bine. A fost un mare gânditor dar dacă e să citești printre rânduri, din rândurile sale transpare faptul că suferea de ahedonie. Asta înseamnă că îi lipsea capacitatea de a simți plăcere. Sau cel puțin era diminuată această capacitate. Asta îl făcea să se gândească mereu la moarte și sinucidere. E doar opinia mea.

Am citit undeva cum că mulți dintre studenții care i-au citit cărțile s-au sinucis. Înțeleg prin asta că un om poate influneța mase prin scris, în bine sau în rău. Un om poate crea prin cuvânt și distruge prin cuvânt, fie el scris sau vorbit. Înțeleg prin asta puterea cuvântului și a intelectului. Binecuvântați să fie cei care i-au citit cărțile și au rămas în viață.

Dacă e să mă întrebi din ce curent filosofic a făcut parte Cioran acum în timp ce scriu acest eseu la tastatură ți-aș răspunde sincer că nici măcar nu știu din ce curent a făcut parte. Știu că Nietzsche nu poate fi încadrat într-un curent și că a fost un precursor al Existențialismului. Și chiar acum în timp ce scriu asta mi-am propus să-l studiez pe Nietzsche mai bine, să-i citesc câteva lucrări. Însă nu știu din ce curent a făcut parte Cioran. Însă îmi e îndeajuns să-l citesc și să-i simt trăirile. Trăirile lui îmi aduc aminte de ce simțeam eu adolescent fiind. Însă dacă e să fim sinceri am avut trăiri cred din mai toate curentele filosofice. Am fost inclusiv agnostic. Și câte o părticică din fiecare curent va rămâne mereu într-un colțișor din inima mea. La fel cam cum rămâne într-un colț din inima ta câte o părticică după câte o mare iubire.

Da, mulți studenți care l-au citit pe marele filosof român, Emil Cioran, s-au sinucis. Și cât de frumoasă poate fi viața dacă știi cum să o trăiești! Ce multe plăceri există în lume pe care le poți simți! Ce bine te simți când ești iubit! Ce zile minunate pot veni! După furtuni și vreme rea vine și soarele! Descoperind acest lucru nu îți vei mai dori propria inexistența.

Când eram în armată camarazii aveau niște cartele telefonice de mărimea unui card bancar din vremurile noaste. (am terminat armata în 2005).Durata de satisfacere a stagiului militar era de 365 de zile. Camarazii zgâriau pe acel card trasând linii orizontale și verticale care formau mai multe pătrate și care însumau 365 de pătrățele. După fiecare zi trecută mai hașurau un pătrățel. În jargonul militar asta se numea “H”, de la hașurat. Era împotriva regulamentului să deții un “H”. Și erai aspru pedepsit dacă dețineai unul. Era interzis să ți în felul acesta evidența zilelor rămase până la terminarea stagiului militar. Dar asta le dădea speranța, îi împiedica să-și tragă un glonț în cap lor însuși când erau doar ei cu ei înșiși cu arma în post. Pe atunci existau frecvent cazuri de militari care se sinucideau în postul de pază cu arma. Având acel “H” camarazii mei vedeau lumina de la capătul tunelului. Așteptau acel ultim pătrățel de hașurat. Acea zi a eliberării. Așteptat poate e greșit spus, pentru că armata nu înseamna așteptare ci instrucție fizică multă până la epuizare și severitate.

Mă gândesc acum că dacă, de exemplu, Cioran ar fi avut “H”-ul lui, dar nu pe 365 de zile, ci pe întreaga viață, nu s-ar mai fi gândit la sinucidere. Mă întreb acu oare, expresia “Carpe diem” nu însemna nimic pentru Emil Cioran?


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL

    Acest formular folosește Akismet ca să reducă spamul. Află cum sunt procesate datele tale.