Crăciun – Dostoievski, carte povestită

Era o dată, demult, pe străzile Rusiei, o mamă care rămăsese pe stradă. Ea fusese dădacă. Femeia avea un copil, mic. Femeia se retrăsese într-o pivniță, împreună cu copilu ei.

Cum femeia era bătrână, muri, într-o seară, în pivnița întunecată. Băiatul pusese mâna pe ea. Ea era rece. Afară era frig de crăpau pietrele. Băiatului îi era foame. Îi era și frig, avea doar niște hăinuțe de vară pe el.

Ar fi mâncat chiar și o coajă uscată de pâine, însă nimeni nu i-o da. Ieșise în stradă. Acolo văzuse pe fereastră, într-o casă, o familie cu copii, mici, băieți și fetițe, care sărbătoreau Crăciunul. Aceștia aveau un brad împodobit frumos, și li se servea cozonac.

Băiatul intră în noaptea geroasă în casă la aceștia unde primise un ban și fu izgonit. Atât îi era de frig băiatului încât scăpase gologanul din mână, degetele îi erau înghețate.

Apoi băiatul o luă la fugă într-o parte a străzii, unde de către un pungaș i se fură căciulița. Îi era frig. Apoi deodată simți o căldură în tot corpul și auzi cum cineva îl cheamă la el, cu o voce blândă.

Acolo unde se trezi era cald, lumină, bine, și un brad de Crăciun mult mai frumos decât cel pe care îl văzuse el în casa celor bogați. Acolo era și mama lui, și alte mame împreună cu alți copii, care muriseră de foame și frig. Era bradul de Crăciun al lui Hristos.

A doua zi oamenii îi găsiră cadavrul băiatului.