Corespondența Freud – Jung, Editura Trei: review, opinii personale, note și observații (ca blogger)

Mi se pare ciudat că părinții psihanalizei, Freud și Jung, psihiatriei și psihoterapiei se tratează unul pe altul. Că privesc orice om prin prisma meseriei, că supun analizei psihiatrice colegii, uneori familia, proprii copii cât și pe ei înșiși. Așadar privesc cu prezumția de vinovăție (sau probleme) multe persoane din anturaj, nu doar cei care vin la ei pentru ajutor.

Chestile acestea le pot deduce doar din ceea ce am citit. Și cred că le poate deduce oricine.

Judecând ca om, multe chestiile pe care acești oameni le tratează ca, cazuri, pot fi rezolvate prin simple discuții. chiar și cu un străin de treabă.

Freud este dependent de Jung, ceea ce el însuși o recunoaște, și așteaptă uneori, de multe ori cu nerăbdare scrisorile colegului său de breaslă și care îi era totodată și prieten. Putem spune, citind cartea, că oarecum cei doi amestecă viața personală cu profesia în relația lor, că relația dacă nu cumva este chiar de homosexualitate nemanifestată fizic ci doar la nivel de corespondență.

Una peste alta, aflăm că Freud a fost dependent de cocaină până la moartea tatălui său. Așadar fundamentul psihiatriei și termenilor este inventat de un toxicoman. Este clar că, și orice om simplu o poate spune, există oameni …nebuni. Evit termenul cu probleme psihice, pentru că nebun e mai din popor și se mai poate face haz de necaz.

Citind mai departe groasa carte care cuprinde peste 800 de pagini cu multe scrisori dintre cei doi aflăm că Freud însuși avea unele probleme (superstiția) și credea că va muri la vârsta de 61-62 de ani. O credință falsă, pentru care astăzi ai putea fi internat într-o clinică de psihiatrie.

Nu contest valoarea lucrărilor științifice și probabil par un anti… Însă tot ceea ce vreau să fac este să aduc în lumină faptul că cei doi pur și simplu amestecau viața personală cu munca, își analizau propriile rude, ex. soție, copii, și îi priveau prin prisma științei. Chestii care din câte știu în lumea modernă sunt interzise, la fel cum este și interzis să divulgi secretul medical.

Dat fiind faptul că scriu acest review la o oră târzie rog a mi se scuza slaba structură a articolului, și lipsa unei ordini. Cred însă că sunt câteva chestii acolo din care tot veți înțelege ideea. Iată că scriind acest articol sub influența cărții,  împrumut chiar din modul în care sunt scrise scrisorile dintre cei doi, unii dintre voi, cititorii mei, nerecunoscându-mi stilul.

Lăsând sentimentul la o parte și analizând cartea și întâmplările care reies din corespondență…

…cei doi psihanaliști, psihoterapeuți și psihiatrii au înființat împreună o revistă, o publicație, în care erau publicate lucrări ale lor și ale adepților lor, dacă pot fi numiția așa. Cei doi aveau și concurență. Cei doi au avut întâlniri în timpul cărora discutau. Cei doi au organizat conferințe.

Intervenind iarăși sentimentul în scrierea de față, un sentiment de dezgust (poate pe nemeritate) pentru modernism în acest domeniu, și nerespectarea metodelor empirice de a face un om bine (hrană caldă, adăpost, sentimente pozitive, relații), menționez că într-un pasaj dintr-o scrisoare Freud sau Jung, nu mai rețin, probabil Freud, spune că face acest lucru pentru bani și nu în numele științei. „Pentru că ar fi o idioțenie să o facă altfel”. Aici îi apreciez onestitatea. Însă acest acces de sinceritate este cam unicul. Se mai semnează la un momentdat într-o scrisoare către Jung cu ceva de genul: „Un șarlatan…etc”. Aici iarăși îi apreciez onestitatea.

Îmi permit ca scriitor și blogger, pe același ton împrumutat din scrisorile celor doi, să scriu despre ei că erau două personalități puternice, care puteau influența psihicul celor cu care veneau în contact atât prin propria lor putere de convingere cât și prin prisma poziției socio profesionale. Uneori în bine, alteori pierdeau oameni. Din unele scrisori reiese că scopul lor nu era să facă bine ci să aibă clienți. Este o umbră de aversiune aici, însă consider că este perfect normală. Se mai practică și astăzi reparațile la anumite obiecte electrocasnice de așa natură, încât să nu reziste mult și să revii iarăși la meseriaș, pentru că și acesta trebuie să mănânce o pâine.

Uneori aveau gânduri grandomane, ceea ce reiese din unele scrisori, în care Jung spune clar că ei sunt ceva de genul că: ei, ce în viitor vor fi priviți ca niște zei sau profeți, făcând o referire la două personaje biblice –  Moise (care a început, aka Freud) respectiv Iosua (care va continua, aka Jung).

Aceste opinii personale par izvorâte dintr-o aversitate față de această știință. Cum am spus, prefer metodele empirice de a trata un om…uneori o supă caldă, puțină atenție, odihnă și siguranță, pot face un om bine.

Nu neg existența nebuniei (prefer să o numesc așa). Este ceva acolo totuși, la unii oameni, dereglat. Nu se simt Ok, nu se simt în regulă. Pot fi doar momente. Un om simplu, de bună credință, poate spune despre alt om dacă e sărit din minți sau nu. Sau poate are doar un acces de furie, un moment. Unele probleme pot fi temporare, altele de lungă durată. Acest lucru trebuie să recunoaștem.

Aducând în discuție situația socio-politică actuală și conflictul dintre Rusia și Ucraina, și oameni care se ucid, în lupte, fac violuri, crime, arma nucleară, putem spune că acești oameni sunt nebuni. Eu pot spune asta.

Dacă am supune analizei psihiatrice situația, nu doar oamenii, putem spune că este o nebunie ceea ce se întâmplă, și că ar trebui trată multă lume. Sau poate nu ați văzut cazuri de execuții cu sânge rece în videorile de pe câmpul de luptă din Est, cu maltratări, cu oameni cu membre lispă care ard și încă nu sunt morți și gem de durere sau nici nu mai au puterea să geamă, doar să defecheze și să urineze pe ei de durere.

Ce diagnostic să le punem rușilor care ucid, desfigurează, violează, bat, desfigurează? I-am putea lua pe toți în parte într-o mare clinică uriașă de psihiatriei și să-i supunem pe toți unui examen psihiatric? Ce diagnostic să punem clanurilor mafiote care se taie cu săbii, care schilodesc oameni, și care scapă cu doar câteva săptămâni de arest la domiciliu, în timp ce genii, sau oameni de bună credință, sunt trecuți prin filtru și le pune în frunte: bipolar, schizofrenic, dement…NEBUN.

Știu că articolul de față reprezintă reacția mea față de scrierile din carte, cometarii pe marginea cărții, și prea puțin tehnică și review.

Am folosit toată capacitatea intelectuală de care dispun în acest moment târziu din noapte, pentru a scrie acest articol,  defapt este devreme, am citit până la ora 4 dimineața, sunt nemâncat deoarece este postul Sf. Marii, și mă resimt și după multe zile de muncă stresante, relații ceva mai tensionate datorate oboselii, însă pe care cred că le voi regla prin odihnă, hidratare și alimentație corectă.

Cred însă că se poate discerne ideea sau ideile principale din articolul de față. Ideea era să scriu un review, ar fi trebuit să recenzez fiecare scrisoare în parte, care are multiple referințe, și m-aș fi vârât astfel într-un domeniu care nu îmi aparține, domeniul psihiatriei și psihologiei, și pe care l-am cercetat în această carte din motive pur literare, și profesionale, adicătelea pentru a scrie un articol care să suscite interesul și să fie citit. În fond și eu trebuie să-mi cresc numărul de cititori.