Salutare! Nu am mai scris de mult timp. Adevărul este că Google nu-mi indexează postările normale ci numai cele de tipul evergreen, cele optimizate SEO cu titluri atrăgătoare, despre bani , despre cum să faci bani online și mai rar alt gen de postări.

Zic totuși să scriu și alt gen de postări, pentru cei care mă citesc regulat, sau care îmi vizitează blogul regulat. Zilele acestea laptopul meu mi s-a defectat. Mi s-a rupt rama de la monitor, e funcțional, drept dovadă că scriu de pe el acum, dar nu-l mai pot purta cu mine, deoarece nu mai rama de susținere care ține monitorul la închidere și deschidere s-a rupt.

Dacă îl mai închid și deschid de vreo 2-3 ori se bușește cu totul. Așa că l-am instalat fix pe o măsuță, i-am sprijinit monitorul de niște cărți, și aia e. Rămâne să-mi comand alt laptop.

L-am găsit pe acesta de pe link din titlul acestui articol pe eMAG. Pare Ok. Are 512 GB SSD. Vechiul are doar 256. Are 16 GB RAM. Vechiul are doar 8GB RAM. Nu știu antena la WiFi, dar sper ca la cel pe care îl comand acum să fie mai sensibilă, să recepteze mai bine semnalul, deoarece până la mine în cameră, semnalul de la routerul Vodafone răzbate mai greu și am doar o liniuță de semnal acum. Noroc că am de la Orange mai mult inclus în opțiune a de 5 EUR minute, primite bonus, și am de unde.

Așa că nu-mi rămâne decât să-l comand pe acesta de pe link și să revin cu un review. Hai sănătate!

Update:

Off-topic

Am un plugin de la All In One SEO Pack care îmi spune că articolul e prea scurt. Am cumpărat și varianta premium Basic pe care am plătit vreo 50 $ pentru un an. Nu știu dacă îmi este folositoare. Am văzut că de când mi-am reinstalat blogul, de când l-am mai curățit, și de când am mai instalat și pluginul premium de la All In One SEO parcă a mai crescut numărul de unici.

Toți alergăm după unici. Toți alergăm după profit. Ar fi mai bine să alerg totuși după fidelizarea cititorilor. Și asta nu se poate decât cu articole publicate regulat și de calitate. Dar ce să fac dacă Google pe acestea nu mi le indexează și îmi trag blogul înapoi. Sunt în dilemă.

Nah că acum lungimea articolului este Ok și pot merge să-mi văd de treburi și să comand laptopul. Ciao!


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL

    Acest formular folosește Akismet ca să reducă spamul. Află cum sunt procesate datele tale.