Și nu mă refer aici la finanțe personale sau investiții, că am citit o sumedenie din astea, ci economie adevărată…din manuale de liceu și materiale universitare. Mărturisesc că, cu manualele universitare mă descurc mai greu – nu înțeleg aproape nimic. Sper însă ca parcurgând mai întâi materia de liceu și ceva cărți de economie mai ușor de digerat, să pot descifra și economia avansată.

Din păcate în liceu nu am studiat economia pentru că nu ni s-a predat așa ceva. Cu cărțile de educație financiară am început să iau contact de abia târziu în viață. A fost bine și mai târziu decât deloc. Am mai urmărit și un material interesant pe Udemy, un curs, făcut de un român, în limba română. Spunea acolo că nu ar trebui să investești în acțiuni sau bursă ci într-o afacere sau în imobiliare. Am băgat la cap. Băgați și voi.

Da, am început să citesc cărți de economie pură care vorbesc despre tot ce ține de economie și cum a luat formă ca știință. Despre piața monetară, piețe de capital, piața muncii, concurență, inflație, șomaj, și tot ce mai puteți găsi voi găsi în manualele de economie.

Deocamdată mă aflu la început. Dar încerc, și chiar am început, să înțeleg cum funcționează economia unei firme, unei companii, unui stat sau globală. Mă simt mai luminat la minte și cu încredere în viitor. Spun cu încredere în viitor pentru că am înțeles din acele manuale și din ce am mai citit eu că economia este ciclică și că ne vom reveni la un momentdat din criza în care suntem ca țară.

Nu știu dacă vă place să citiți chestii din acestea tehnice dar dacă e să vă recomand ceva cărți din care ați putea înțelege ceva din economia țării noastre și a lumii v-aș recomanda următoarele:Economics de Paul Samuelson, care este foarte scumpă dar aproape sigur o veți găsi de descărcat de undeva ca PDF, și alta ar fi Set economie ASE ed.VIIIcare are și exerciții cu răspunsuri, ideal pentru pregătirea la ASE.

Am mai citi și ceva management dar foarte puțin și nerelevant. Sunteți interesați să vedeți cum funcționează lumea? Din câte îmi aduc aminte din manuale: Economia este știința care studiază cum se repartizează resurse limitate pentru nevoi nelimitate. Asta ca definiție ținută minte de mine. Veți învăța și ce înseamnă utilitate marginală sau cost real și multe alte chestii cărora unora vi s-ar putea părea interesante…așa…ca și cultură generală.


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL

    Acest formular folosește Akismet ca să reducă spamul. Află cum sunt procesate datele tale.