Despre cum literatura scrisă de om nu va dispărea în ciuda IA

Cel puțin cât omul va continua să scrie și să citească el va simți nevoia să-și exprime gândurile, sentimentele, frustrările. Va simți nevoia să scrie poezii, să se exprime sau să creeze lumi, scriind nuvele. Acest lucru se va întâmpla în ciuda inteligenței artificiale oricât de bine și de frumos ar scrie ea.

Și asta pentru că inteligența artificială nu va putea avea niciodată hormonul fericirii, sau al tristeții. Nu se va putea îndrăgosti niciodată așa cum o fac oamenii și nu va putea face dragoste. În momentul prezent și în viitor niciodată inteligența artificială nu va putea produce literatură din sentimente ci din comenzi și algoritmi.

Așa că, atât timp cât WWW  și internetul va exista sau se va transforma într-o formă în care voi putea continua să scriu pe acest blog sau pe o altă formă a lui, voi continua să o fac. Acest lucru din simplu fapt că simt nevoia să scriu. La fel am simțit nevoia să o fac acum mult timp când îmi era foarte greu, incredibil de greu și singura soluție pe care am găsit-o a fost să-mi așez gândurile pe o hârtie așa cum îmi curgeau ele prin minte.

Ceea ce scrisesem era pentru eu cel peste mulți ani. O scrisoare către eu cel din viitor. Nici nu știu cum mi-a venit aceea idee acum. Și a rămas hârtia cu ce scrisesem, și am citit-o peste mulți ani, cred că 10. Am rămas șocat, îngrozit de ce am putut suporta atunci și mi s-a făcut piele găină. Nu era corect gramatical ceea ce scriam, nu era coerent dar îmi exprima disperarea și tristețea de nesuportat pentru mulți, dar pe care eu am dus-o. Am rupt acea amintire, aceea hârtie, am ars-o, pentru că mă îngrozea gândul că o voi reciti și mă voi îngrozi din nou.

Acum îmi pare rău. Era o parte din minte și din trecutul meu ceea ce scrisesem dar așa am simțit atunci. Din acest motiv, cred că atât cât timp vor mai exista litere, limbi, capacitate și putere de înțelegere și descifrare a vreunui limbaj de exprimare a omului, acesta va continua să se exprime.