De data aceasta nu este vorba despre bani ci despre alt gen de investiție…investiția în sănătatea ta. Da, fumez, sunt fumător, de tutun, a nu se deduce altceva, dar îmi doresc în fiecare zi să mă las. Am citit undeva că dependența de nicotină este la fel ca dependența de heroină. Adică foarte puternică.
Cu toate astea, în ultimii 20 de ani am răcit mai puternic doar o singură dată. A durat 2 sau 3 zile și mi-a trecut. Nu știu de ce am imunitatea atât de crescută. Probabil mi se trage de la călire. Da, am dus o viață dură, prin frig și ger, dușuri cu apă rece și altele care m-au călit. Nu am avut nici Covid, m-a ferit providența, și eu însumi, pentru că în ciuda tuturor predicilor unor așa-ziși prelați, m-am vaccinat. Și încă de două ori.
Dar cred că am un organism puternic împotriva a tot felul de boli pentru că, cum am mai zis, sunt călit. Am avut ceva probleme cu psihicul în schimb. Probabil ceva traume și mediu toxic. Am trecut prin crize de mai multe feluri. Din punctul ăsta de vedere nu am fost imun. Dar a trecut. Alții deși au avut o viață mai dură nu au cedat psihic acolo unde eu am căzut. Dar m-am ridicat înapoi. Asta m-a făcut mai puternic.
Și cred că de câte ori voi cădea, tot de atâtea ori mă voi ridica, din punct de vedere psihic și de orice fel.
Dar postarea aceasta nu este o prelegere despre imunitatea mea și nici nu am dorit să bravez. Dacă am făcut-o involuntar îmi cer iertare. Este despre sănătate și cum sănătatea este cea mai de preț avere.
Sănătatea, cea mai de preț avere
Atât sănătatea fizică cât și sănătatea psihică sunt cele mai de preț averi. Ele se pot menține printr-o alimentație cât mai diversificată și adaptată sezoanelor anului. Nu vă zgârciți la mâncare sănătoasă. Mâncați mere, faceți-vă suc de mere sau mâncați-le așa. Mâncați fructe și legume proaspete și ouă de casă. Evitați prăjelile.
Dar mai presus de asta cel mai mare beneficiu pentru sănătate vine din sport sau mișcare în aer liber, sau chiar indoor, practicate regulat. Aleargă până apare transpirația sau până la epuizare. Nu doar când ai chef, ci și când nu ai. Fă sport și mișcare cât mai multă. Chiar și iarna și în ger.
Nici nu-ți dai seama încă ce sănătos vei fi și ce bine te vei simți, chiar dacă exercițiul în sine nu este plăcut, și este epuizant. Beneficiul însă pe termen lung este enorm. Poți evita boli ca, cancerul, AVC-urile, infarcturile, și îți întărești imunitatea în tot felul de boli, răceli sau gripe. Organismul tău va lupta cu toată forța dacă este antrenat.
Dacă nu te poți bucura de viață și ești bolnav, uneori chiar grav, la ce îți mai folosesc banii? Așa că sănătatea este cea mai de preț avere. Unii cheltuiesc tot doar pentru a se salva. Și de multe ori medici nici nu o mai pot face. Aveți grijă vă rog de ea. Așa că luptă prin mișcare, în special alergare și diferite tipuri de mișcare ca ciclism sau orice sport ce implică transpirație. Transpiră la sală sau afară și vei fi ferit de multe boli astfel încât să te poți bucura de banii tăi.
Îmi pare rău că fumez
Deși predic o viață sănătoasă eu însumi sunt fumător. Recunosc că este un lucru rău pe termen lung. Am renunțat o dată 1 an ți altă dată tot cam așa. Ceva m-a făcut să revin la țigară. Voiam să re-fiu șmecher sau pur și simplu să alung rutina. Nu mi-am pierdut imunitatea dar obosesc mult mai repede ca înainte. Dacă înainte reușeam să alerg și câte 30 de kilometrii și încă mai aveam vlagă în mine de alergat după, acum dacă alerg 3 kilometrii și mai am vlagă sunt bucuros. Dar de obicei după 3 kilometrii sunt cam epuizat. Nu știu dacă am să renunț vreodată. Este posibil. Cum am mai renunțat câte un an așa mai pot renunța măcar un an. Am întâlnit de curând o persoană care renunțase 10 ani și se reapucase iar. E al doilea caz de genul acesta pe care l-am întâlnit. Știu persoane care au renunțat de mult timp și nu le-au reluat. Și tot ei sunt. Așa că nu este imposibil fără ele și există viață fericită și după.
Pe final
Încercați să duceți o viață activă atât fizic cât și psihic. Să socializați, să jucați jocuri precum șahul sau jocuri de masă ce implică gândire. Face-ți sport. Mâncați divers, nu zic neapărat bio, că alea bio sunt mai scumpe și nu toată lumea își permite, dar divers. Dacă aveți rude la țară profitați și mâncați niște ouă de la găini crescute în casă sau carne de la vite sacrificate de ei. Duceți o viață nu zic sănătoasă, ci o viață diversă. O viață sănătoasă așa cum predică unii ar însemna să renunți la plăceri. Nu renunțați la plăcerile voastre. Lipsa de plăcere poate duce la alte boli. Să aveți plăceri! Mie îmi place să fumez și cafeaua. Dar și să alerg și să petrec timpul în aer liber. Combinați-le cumva. În așa fel încât balanța să încline înspre starea voastră de bine atât prezentă cât și viitoare. V-am pupat!

Comenteaza