Când era 1 iunie și eram copii țin minte că nu primeam nimic de-acasă. Însă de la școală da. Ni se mai dădea câte o bomboană sau un cadou. Însă cea mai mare bucurie țin minte că o avea când eram puși să desenăm cu creta pe asfalt.

Nu știu dacă mai este obiceiul sau s-o fi pierdut prin negura vremurilor. De văzut nu am mai văzut desene pe asfalt de ceva vreme încoace. Însă bucuria asta nu mi-o putea lua nimeni. Mai ales că desenul și ora de educație plastică erau printre preferatele mele, urmând ca mai târziu să am și expoziții și să termin și o școală de artă, fie ea și populară.

La mulți ani copiilor!!!