Uneori simt nevoia să fiu singur cu mine. Și atunci cânt. Sau mai trag câteva fumuri dintr-o țigară. Tind să empatizez cu nenorociții. Știu ce-nseamnă suferința și îs ca și copii mei, nu vrea să se frigă, să bage mâna în priză, etc.

Suferința mea în dragoste a început de pe la 12 ani. O chema Maria. Defapt era și prima oară când mă masturbam cu gândul la o fată și prima oară când am făcut-o. Eu clasa a 6-a, ea a 5-a. Venită în vacanță la mătușă.

Nu avea să stea decât 2 săptămâni. Eu închis în mine și ciudat. Ea căutându-mi privirea și stingher compania.

Nu ne-am atins niciodată. Era ceva tantric. Plecase. Trebuia să plece. Nu era decât în vacanță. Era brunetă și ochi frumoși.

Nu aș mai recunoaște-o dacă aș vedeao acum pe stradă. Sunt 24 de ani de-atunci. O mai văzusem pe la liceu, însă nu mai simțeam nimic față de ea.

Urma Mihaela, în aceeași vară, tot la o mătușă. Era o târfă mai mare ca mine cu un an sau doi. Știa că m-am îndrăgostit de ea. O futeau ăștia la greu. Dar eu un puști de 14 nu știam decât să mă aflu în prezența ei. Vroiam cât mai mult să o admir. Ne-am apropiat o dată unul de altul și din greșeală am atins-o cu mâna…prima erecție la atingerea unei fete. Pe care mi-am reprimat-o.

Am suferit mult când a plecat. O îndrăgeam nespus. M-am schimbat atunci. Am început să-mi reprim sentimente. Să le neg, să le distrug, să nu mai simt nimic. Mai pe scurt să nu mă mai îndrăgostesc. Urmările și cele două experiențe anterioare mi-au dovedit ceea ce era de dovedit. Așa că mult timp am fost rece față de ele.

Mult, mult mai târziua am aflat ce înseamnă dragostea împărtășită, pătimașă, cu foc. Dragostea fizică, adică sexul și să faci dragoste, să iubești. Mi se pare acum un sentiment mai nobil. Animalele se fut, însă doar femeia și bărbatul se pot iubi.

Lumea încearcă în felurite feluri să te distrugă din fașă când vede că ai pe cineva la care ții și conexiunea e puternică. La a doua vizită a ei am și avut mulți mai mulți vecini care să-mi vină în casă sub diferite pretexte. Poate sunt doar eu paranoic dar nici prost nu sunt.

Așa sunt vecinii, curioși să vadă minunea. Și ca orice minune s-a destrămat.

O relație se bazează pe încredere, pe iertare iubire admirație și respect reciproc. E ceea ce și era între noi. Vrând nevrând ne-am trezit dependenți unul de altul.

În prima noapte nu ne mai săturam unul de altul. La fel și zilele ce au urmat. Până au intervenit orgolii personale, ambiții.

A plecat. Nu mi-a părut rău. Greșisem și eu că în orgoliul meu mă mai uitam și în alte curți. Ea ca să nu rămână în urmă a făcut la fel. Și atunci s-a dus totul de râpă.

Nu mai știu pe unde mai e și ce face. Cel mai probail acasă la ea sau în țara în care a plecat, pentru mai mulți bani, mai multă avere. Își dorea cu ardoare să arate că se poate descurca și fără mine. Și a reușit.

Prețul pe care l-a plătit și îl plătește nu-l cunosc. E singură? E cu cineva? Cert e că eu sunt încă aici, și scriu chiar de pe patul pe care am făcut dragoste prima oară cu ea.

Bănuiesc că are pe cineva. Prietenii îmi spuneau că nu-i de tine. Fratele că merit ceva mai bun. Inima însă trăgea la ea.

Acum nu a mai rămas decât cenușa și amintirile unei foste iubiri. Îmi spunea să nu o uit niciodată. Până acum nu am uitat-o. Însă viața te duce pe multe cărări. Și în timp te mai iei cu ele și uiți, privești de la distanță ce a fost.

I-am lăsat ca amintire un inel de aur cu care o cerusem de nevastă. A spus că da, însă când venea vorba de concretizare, de nuntă, dădea înapoi. Probabil nu-și dorea vreun eșec. Îi era frică. Pentru că-mi povestea că cu fostul dusese viață grea.

Își dorise mult timp un bărbat gelos. Așa se simțea ea apreciată. Și l-a găsit în mine. Eu eram. Nu-mi place să împart când vine vorba de relații. Nu-mi place neseriozitatea, potențialitate și eventualitatea. Ai intrat pe un drum cu mine, mergi până la capăt. Asta îmi doream. Și îmi doresc încă. Poate de-aia sunt și singur. Nu-mi plac tatonările și ezitările. Cum la rându-mi nu ezit. Or dacă ea a ezitat, a fost doar jumate de pas și s-a distrus relația.

Așa a fost să fie. Sper că mai are inelul pe deget. Cred că îl are și acum. Mi-a promis că nu-l va da jos niciodată.

Numai ea știe ce are în mentalitet, cum spunea ea.

A fost frumos, a trecut. Acum totul s-a transformat în ceva rece, în amimtiri reci care nu-mi mai provoacă nici un fel de sentiment. Sentimente reci. Cuvinte scrise, pentru a umple paginile unei promisiuni făcute cuiva că am să-mi povestesc viața…

Nu știu dacă aș vedea-o încă o dată ce s-ar întâmpla și dacă aș mai avea vreo atracție. Probabil că nu. Ultima oară am schimbat câteva cuvinte confuze și părea doritoare să-și îndeplinească obiectivele materiale, nimic mai mult…

Oricum, dragostea vindecă. Am trăit și a trăit cu intensitate maximă acele momente.

Asta îmi aduc aminte. Însă acum se transformă în simple cuvinte, litere, așezate pe o pagină albă, și împărtășite lumii ce mă citește…