Eram pe la vârsta în care îți mor buncii, când ai 19 ani, și pe la vârsta în care unii au prietenă și se gândesc la însurătoare și mai serios la viață. În schimb, eu mă gândeam mai serios la problemele în familie, la cum să scap cu viață dintr-un incendiu la ora miezului nopții, sau pe aproape.

Știu că fiecare om are o traumă, când spun fiecare, chiar fiecare. Toți. Din acest motiv cred pe majoritatea, atât pe cei care au trecut peste cât și pe cei care nu au trecut.

Personal pot să spun că am trecut. Și undeva în sinea mea țin pe repeat acel moment, pentru a nu se mai întâmpla.

Nu mă plâng pe blog. Pur și simplu execut un ordin. De cine este dat, sfatul v-am mai spus în celelate capitole din viața mea.

Și eram pe la vârsta aceea și mă gândeam să plec, să plec de acasă pentru că nu mai putea auzi țipete, plânsete, scandaluri, teroare.