Viața mea – păpușile din cârpe

Am fost o familie săracă de acasă. Sorămii nu i se cumpăra nici măcar o păpușă cu care să se joace. Nici măcar o păpușă nu a avut. Așa că îi făceam eu păpuși din cârpe, fiind cu patru ani mai mare.

Luam o cârpă și o legam cu o ață partea de sus, aia era capul, părțile laterale le legam cu niște ațe, și le lăsam mai lungi, alea erau brațele.

Acum are bani să-și cumpere, dar la ce folos dacă, copilăria i s-a dus.

La fel o dată, în preajma sărbătorilor, trebuia să primească cadouri, însă nu ni se dădeau. La noi Moș Crăciun nu venea. Eu mi-am pus o barbă din vată, sormea era mică, am luat un sac și l-am umplut cu tot felul de obiecte, ce găseam prin pod. Și i le-am oferit drept cadou.

Nu știu nici acum dacă s-a bucurat, pentru că nu erau jucării. Dar noi inventam tot felul de utilități pieselor din jur făcându-le obiect de joacă.

Așa era pe atunci. Maică-mea nu ne dădea nimic. Ne descurcam cum puteam. Mama vroia doar să-și crească laurii, pentru propria apreciere. Vroia să fie respectată, negândindu-se poate la fericirea noastră.

Nu am avut nici măcar o biciletă până pe la 19 ani, nici minge, nici un obiect de joacă. Mă jucam cu ce prindeam. Ne jucam cu ce prindeam.

Însă nu puteam să o las pe sormea fără păpușă, fără jucărie. Îmi place să cred că atunci măcar nu a simțit lipsa, chiar dacă nu a avut vreo bucurie când a primit o păpușă din cârpă.