O să relatez evenimente și trăiri care nu corespund în timp în mod natural, adică în modul normal de a curgere a timpului. Acest lucru pur și simplu că uneori îmi aduc mainte de ceva de la vârsta de 3 ani apoi de la vârsta de 5, pentru ca mai apoi să-mi aduc iarăși ceva aminte de la vârsta de trei.

Astăzi o să vă relatez o întâmplare ce acea să prevestească viitorul. Sau poate chiar eu aveam să-l prevestesc într-un mod involuntar.

Astăzi nu mă simt prea bine așa că nu so să lungesc mult articolul. Nu mai mult de 500 de cuvinte.

Se făcea că trebuie să merg la grădiniță. Grădinița satului. Pentru că pe atunci localitatea în care locuiesc, nu era declarată încă Cartier al orașului Gura Humorului. Unul dintre cele mai frumoase orașe în prezent și în top 10 cele mai frumoase orășele din lume, potrivit The Guardian sau unei publicații similare.

Dar să revin la întâmplare.

Era o zi obișnuită când trebuie să merg la grădiniță. Lucru pe care îl făceam nefolosind mijloace de transport. Pe jos. De-altfel erau doar vreo 2 Km până acolo. Așa că mă încumentat. Și nici altenative nu aveam, ținând cont de faptul că eram prin 1989.

În acea zi, nu știu cum se făcuse că nu mi-am mai pus cravata la gât. Era o cravată roșie, ce se prindea cu unul sau doi nasturi de uniformă. Mai târziua aveam știu ce înseamnă – cravata de pionier.

Și în acea zi nu am mai pus cravata. Aveam să fiu certat imediat ce am ajuns la grădiniță de către educatoare. Mustrat, și să mi se spună ca data viitoare să-mi pun neapărat cravata, roșie.

Asta pentru ca data viitoare să nu mai existe.

Ceaușescu era în declin, revoluția în toi, iar eu îl vedeam la un televizor alb-negru, cu lămpi, genul de televizoare foarte vechi, cu ecran de sticlă, mort. Da, Ceaușescu și Elena Ceaușescu erau arătați la TV împușcați, cum stăteau grămadă, lipsiți de viață.

Nu prea știam eu ce se întâmplă. În fond nu aveam decât 5 anișori. I-am dat vestea mătușimi, care nu m-a crezut inițial. Eu însă am chemat-o la noi, să vadă la TV-ul de sticlă, cu ochii ei, minunea.

Ceușescu mort. Elena moartă. Regimul căzut. Totul avea să se schimbe.

Nu mi s-a mai ordonat de către educatoare să port acea cravată. Nu mai era cazul.

Cei care sunt mai vechi ca mine știu că era un lucru obligatoriu să porți cravata roșie – așa-numită – cravata de pionier.

Țin minte acest lucru și parcă mi-l aduc vag aminte cum educatoarea mă mustrase că nu am cravata și cum că să mi-o pun.

Ce ne spune acest lucru?

Ne spune dragii mei că nu se poate crea o psihoză colectivă, decât prin forță, prin inducerea fricii și manipulare. Rău intenționate.

Muncitorii trăiau cu frică, multe persoane trăiau cu frică și era o psihoză de tip paranoid. Pentru că nu aveai niciodată de unde să știi dacă vecinul nu te toarnă. Pentru că turnători erau cu miile. Dacă nu ești bănuit de vrei incoorcondanță cu ideologia partidului. Căci dacă erai, erai prins, arestat și interogat prin metode specifice, pe care uniii dintre psihologii mai bătrâni de astăzi și le aduc aminte. Care sunt sigur că și ei contribuiau în mod activ la consolidarea partidului și sistemului print tehnici de manipulare și intimidare, sau tehnici specifice, necesare să te inducă într-o lume în care nu-ți mai aparțineai. Ci erai proprietatea statului.

De-aia e important să-ți cunoști istoria și să fii circumspect în legătură și cu referire la psihiatrie și alte ramuri specifice, destinate distrugerii și spălării pe creier. Uneori, dure, prin bătăi, privare de hrană, apă și somn. La care cei mai mulți cedau. Și deveneau din adversari, promotori ale acestor orori.

Astăzi sunt profesori universitari și predau psihologia, au cărți importante, “fundamentale”, dar care dezvvăluie un trecut pe care nu aveau să-l știe, decât trăindu-l și supunând oamenii ororilor.

Semn că ciuma roșie nu a dispărut, ci a evoluat și s-a adaptat.

Spuneam că scriu doar 500 cuvinte, îmi cer scuze pentru cele 180 în plus.

Cravata roșie.