Sau infernul. Prima zi de școală. A mai vorbit despre aceasta dar mi s-au șters toate postările de pe blog decând cu update-ul . Așa că revin, chiar dacă mă repet. Încerc să transmit ceva. Uneori reușesc alteori îmi ies doar vorbe în gol. Poate doar pentru antrenament.

Așa că de data aceasta o să vă povestesc despre paradis. Mai precis perioada școlii gimnaziale și primare.

Prima zi de școală a fost una cu întâmplări.

Îm primul rând băiatul care m-a bătut pe spate în clasa I-a prietenește (eu credeam), dar era murdar cu cretă intenționat. Așa că mi-a lăsat o urmă de palmă pe costumul meu nou nouț. Era țigan. Nu e o insultă țigan. Așa își zic și ei între ei. Care se simte ljignit să mă dea în judecată.

Defapt sunt mult mai mulți români mult mai țiagni ca țiganii. Care sunt sufletiști. Însă o fac intenționat, sau o făceau pentru a te face atent. Ai intrat într-un mediu, trebuie să te adaptezi și să suporți regulile.

Acea întâmplare a fost dată repede uitării.

Având timp însă acum să gândesc retrospectiv, mi-a prins bine acea lecție. Că unii oameni te pot duce de nas și să te fută zâmbind și dându-se ceea ce nu sunt. Așa am învățat să nu am încredere în nimeni deplină. Ceea ce nu mi-a prins rău.

Așa că-ți mulțumesc băiete pe oriunde ai fi. Lecția învățată: dacă un om îți vorbește frumos poți cădea în capcana lui. Am învățat că atunci când cineva te înjură, este pentru a nu te lăsa să cazi, să comiți greșeli. Așa a fost prima zi de clasa-I. Ziua mea primă de școală în care am și plâns.

Era și firește. Am fost dus de mână și lăsat acolo, neexplicându-mi-se nimic. Precum că…măcar…mergem la școală. Astăzi este prima ta zi de școală. Erau și alte vremuri.

Așa că văzându-mă trist și singuri între necunoscuți la o vârstă fragedă precum șapte ani, mă întrebam, ce plm caut eu acolo. Unde sunt? la școală? dar nu știam ce să fac.

M-am adaptat.

Am reușit să trec ușor prin clasa I-a pentru că învățasem în prealabil alfabetul și operațiile matematice de bază. La caligrafie stăteam mai greu.

Acum analizând la rece îmi dau seamă că îmi dădeam seama că nu forma frumoasă contează a literei și a cuvântului, care îți poate lua ochii. Ci semnificația cuvântului. Așa că nu prea mă oboseam să scriu frumos. Câteodată îmi mai ieșea. Abordam tot felul de caligrafii și încercam să fac experimente. Aș că s-ar putea ca unii profesori să fi fost duși în eroare și să fi fost creată confuzie. Treceam de la o caligrafie la alta în doar câteva zile. Puteai să spui într-o zi că este scrisul meu al unui doctorand, al unei fete bine educate, sau al unui analfabet. Depindea de zile.

Cu timpul însă odată cu predarea după dictare nu am mai avut ce să fac așa că însemnam pe hârtie cât puteam de repede scrie, lecțiile, simbolurile, încercând să și percep în același timp ce mi se spune. Așa că multe lecții le învățam din clasă, din zbor.

Pot spune că am avut o profă de limba română Ok. Mereu mă înțelegeam și o simțeam că mă simțea și credea că este ceva în mine ce se apropie de lieratură.

Mai târziu aveam să-mi transform scrisul în scris tehnic. Acest lucru se întâmpla pe la liceu. Când l-am descoperit pe domnul profesor Pupăză. Mi-a plăcut din prima cum scrie, tehnic, citeț, parcă din carte. Păcat că nu mi-a mai predat și în continuare. Oricum îți mulțumesc domnule profesor Pupăză că m-ai învățat scrisul tehnic de mână.

Mi se pare o metodă impecabilă.