Cu toții sau mă rog, aproape cu toții, ne-am confruntat la un moment dat cu ceva de care ne era frică și pe care nu puteam să-l explicăm. Cel mai bun exemplu este Bau-Bau! De unde și cântecelul “Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau-bau”.

Ei bine, ca să fiu și eu în ton cu generația mea am avut și eu Bau-bau-ul meu.

Monstrul de sub pat

Când mă puneam noaptea la somn, sau uneori când mă trezeam dimineață, îmi era frică să cobor din pat. Îmi imaginam că acolo trebuie să se afle ceva negru și care îmi poate face rău. În ce fel îmi putea face rău nu știam. Acum îmi e clar că era o frică de necunoscut, eu nevizitând încă acel loc, sub pat.

După ce la o vreme m-am uitat sub pat să văd dacă este într-adevăr ceva acolo, și evident că nu era nimic, decât poate niște pantofi, a dispărut monstrul.

Acest lucru dovedește teama omului din generația mea față de necunoscut. Și aș îndrăzni să spun că și îndrăzneala lui de a-și înfrunta fricile.

Ca să descriu mai exact…îmi imaginam, copil mic fiind, mic de tot, să fi avut vreo 4-5 ani, că sub patul unde dorm eu, este o mică nebuloasă neagră, ceva negru. Poate un animal negru rotund, asemănător cu un arici dar care nu are țepi și este mult mai periculos și recalcitrant. O entitate mai bine spus. O entitate pe care nu o puteam defini în niciun termen la vârsta aceea și pe care îmi era frică sau pur și simplu nu știam să o spun nimănui.

Așa că sufeream uneori acea teamă de monstrul de sub pat. Nu a durat prea mult. Frica s-a disipat o dată cu vizitarea sub-patului. Mai întâti timid, apoi uitându-mă penetrant să văd dacă e ceva acolo sau nu e.

Așa și cam tot așa, adulți fiind, uneori ne este teamă de ce poate apărea de după un spațiu sau de o încăpere pe care nu o cunoaștem. Frica este nejustificată. Uneori, dimpotrivă, mai dădeam de cadouri subt-pat. Cadouri pe care mama mi le lua de Crăciun, dar pe care nu le ascundea bine, eu având parte de ele cu ceva timp mai devreme.