Îmi lăsasem data trecută o cale deschisă pentru a-mi recontinua povestea. Pătuțul alb cu gratii. Dacă nu cumva cea mai veche amintire.

Să o disec:

Nu știu de ce și din ce motiv a ajuns această amintire vizuală să-mi persiste. Dar nu oricum…La început, mai prin copilărie mi-a aduceam aminte sau o visam. Nu știu de ce. La perioade neregulate. Până pe la vârsta de 16 ani. După care a dispărut din cutia mentală cu amintiri, sau a fost înghesuită undeva bine. Nici nu pot să spun că este o amintire sau doar un vis pe care mi-l readuceam periodic aminte.

Sau poate o amintire falsă cum am văzut e pe Discovery că se poate întâmpla.

Mai povestesc o dată.

“Eu, în fașă, privind de jos în sus neputincios o femeie îmbrăcată în alb care îi spune altei femei ceva. În jurul meu gratiile albe ale unui pat de bebeluși…cum era pe vremuri.”

Dat fiind faptul că, mi s-a spus că atunci când eram foarte mic, am suferit o răceală la plămâni, am crezut și cred că era vorba de-atunci când eram tratat pentru acea răceală la plămâni.

Totuși nu îmi vine a crede că pot să-mi aduc aminte ceva de la…cât puteam să am pe atunci…2 ani…?

Și din acest motiv nu cred în totalitate că e adevărată amintirea. Totuși în proporții mari s-ar putea să fie reală.

Când eram copil mi se mai desfășura în memorie acel film…cumva vag chiar și atunci. Semn ca era veche-veche amintirea. Si destul de stearsa.

Acum nu mai rețin această amintire decât la nivelul de idee, la nivelul cuvintelor, și foarte puțin imaginativ.

Viitoarea amintire pe care o voi relata va fi cea din biserica satului…când plângeam și am primit un pix, pentru a mă liniști…

Update: Mai vin periodic cu corecturi pe articole. Gen “mai repovestesc o data”. E gresit. Este pleonasm. Corect este “Repovestesc” sau “Mai spun/scriu o data”.