Vântul adie ușor. Ce plăcut este când stai în bătaia vântului, acel vânt care aduce cu sine miresme de flori de câmp și fructe coapte. Uneori am impresia că nimic nu mi-a plăcut ceva mai senin, curat și lipsit de orice lucru rău ca vântul care bate. Și dacă mai este și cald, acea briză pe care uneori o mai simțim și la noi la podiș atunci senzația e maximă. Pe lângă ape.

Ce plăcute erau acele dimineți când deși mergeam la școală cu temele în cap, aveam un moment de relaxare văzând răsăritul în treacăt și liniște. Acel soare roșiatic la răsărit. Și liniștea.

Uneori cred că o să mă duc să-l mai văd, deși poate aș părea nebun stând așa, pe marginea drumului și uitându-mă în zare să aștept. E aglomerat acum. Mașini trec dis de dimineață. Oamenii au treabă, tot mai multă.

Însă au și concedii. Atunci ar fi bine uneori să mai fie și singuri. Doar ei cu ei înseși.