Va fi un după (meditații pe teme religioase)

Unii cred că doar lumea aceasta contează. Uită cu desăvârșire că, undeva după ce murim, după ce sufletul iese din om, pleacă. Acolo nu mai avem trup. Așa că nu-l mai putem satisface cu plăceri, nu-i mai putem da mâncare. E ca și cum ai vrea să mănânci, ți-e foame, însă bagi mâncarea într-o sacoșă, așteptând să te saturi. Nu te vei putea sătura. Sațietatea va veni din faptele bune săvârșite pe lume aceasta. Așa că nu-ți încărca conștiința. Însă nici drept să nu fii 100%, pentru că te va putea apuca orgoliul și să te crezi sfânt.

Nimeni din cei ce cred că vor ajunge în rai, nu va ajunge. Cei ce vor ajunge în rai sunt cei care sunt conviși că vor ajunge în iad. Pentru că Dumnezeu smerește pe cel mândru și înalță pe cel smerit.

Acolo sunt energii. Ciudat lucru, unii și-au dat seama încă de pe lumea aceasta de acest lucru. Și când îți dai seama încă de pe lumea aceasta, prin diferite metode, atunci te schimbi total și nu mai poți fi altfel. Nu mai poți ține la bani, te poți abține, și, mai important, începi să gândești mai profund.

Avem două vieți așadar. Una, acum, cât suntem vii, și alta după ce trupul se va fi uzat sau moartea va fi survenit în vreun fel.

Atunci nu mai avem ranguri, nu mai avem poziții sociale, nu mai avem averi. Singura avere va fi câți oameni am ajutat, câți oameni am salvat, câte gânduri bune am avut și am transmis. Cei ce vor ajunge la rău, cei ce se vor simți rău pe lumea cealaltă, vor fi cei care au făcut pe alții să se simtă rău pe aceasta.

Acolo nu mai poți da mită pentru a scăpa. Dumnezeu e nemitarnic, vă vine să credeți? Viața este limitată. Omul trăiește undeva la 60, 70, 80 de ani. Alții mai mult sau alții mai puțin. După care…plecăm…Sufletul părăsește trupul. E doar o credință, ar putea spune unii. Moș Crăciun ar putea spune alții. O chestie pentru a obliga oamenii să se comporte bine, altcineva. O chestie prin care se poate manipula alții vor zice. Pot fi și acestea, căzută în mâinile cui nu trebuie, credința poate face rău, nu credința în sine, ci puterea de a lucra cu sufletul omului.

Binecuvâtată în mâinile altora, poate aduce oamenii pe lumea cealaltă într-un loc bun, poate ferici neamuri și mântui suflete. Dumnezeu lucrează prin oameni. Ca regulă de bază mândria și orgoliul sunt distrugătoare. Prostia la fel. Dumnezeu urăște proștii. Pentru că Adam a fost prostit să mănânce mărul. În același timp, Dumnezeu iubește naivitatea, care este supremă într-ale mântuirii. Um om naiv, nevinovat, nu părăsește raiul. Unii pot greși și se pot îndrepta căindu-se o viață întreagă. Alții, drepți pe lumea aceasta, chiar judecători, pot ajunge pe mâna judecătorului suprem, care îi poate arunca în flăcări.

Imaginează-ți că pe cealaltă lume iadul, este ca un foc de tabără, iar tu trebuie să stai în el. Ca să știi ce este bine și ce este rău, citește cele porunci, și îți spun că ultima poruncă dată de mântuitorul, este iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Unii fac asta din instinct.

Unii pur și simplu sunt nevinovați, sunt inconștienți, nedându-și seama de eternitatea vieții de după. Aceasta este trecătoare, cealaltă este pentru totdeauna. Tu pe care o alegi?

Ce să facem așadar? Să nu ne mai construim case, să nu ne mai cumpărăm mașini scumpe sau bijuterii pentru a ajunge în rai și nu în iad? Răspunsul: faceți cum se poate!