Trebuia și era bine să fi scris o postare și astăzi. E ceea ce mi-aș fi spus mâine singur. Așa că o fac. O scriu.

Am instalat limba română pe tastatură. Am făcut-o până la urmă ca să pot scrie cu diacritice. E bine. O am. Țin la ea și nu am degând să o dezinstalez prea curând.

Țin la diacritice. Țin la neam. Țin la țară, limbă, identitate și cultură. La patrie.

E prea târziu acum să mai fim cineva noi ca neam. Nu este răspunsul meu. Niciodată nu e prea târziu o vorbă spune.

Divaghez. Am început cu scrisul, cu blogul și am ajuns în altă parte. La limbă. La sentimente naționaliste. Poate și aici trebuia…