Tre’ să-ți asumi

Trebuie să-ți asumi greșeala atunci când o faci! A-ți asuma o geșeală e primul pas către luciditate. Eu îmi asum cât pot sau cel puțin așa cred. Trebuie să ai pururi (termen mai mult religios) greșeala ta în față. Să-ți aduci aminte de ea zi și noapte cu regret. Aceasta pentru a nu o mai repeta. Cine nu-și cunoaște istoria este condomnat să o repete.

Nu înseamnă că o să trăiești cu regret. Înseamnă că trăiești cu dorința de a răscumpăra. De a îndrepta.

E greu. Cu unele persoane e greu. Cel mai greu aș spune eu este pericolul de a cădea în extreme. Atunci când te consideri perfect, când nu bei, nu fumezi și nu faci niciun lucru care să contravină moralei creștine sau vreunei morale pericolul este ca tu să te închipui un om bun.

Dar hai să vă spun o povestioară.

Era odată un moș bătrân. El postea mult, nu bea și nu fuma. La femei nici-atât. Dar totuși el privea cu regret viața în urmă spunându-și sieși că nu a făcut nimic în viața, nu s-a bucurat pe deplin. Și atunci a început la bătrânețe să facă tot felul de nebunii. Spre exemplu, într-o zi, pe când baba moșului jupuia o găină și se pregătea să o gătească moșul îi zice nepotului o frază ce pe mulți ar lăsa mască. Și îi zice așa găinii jupuite și golașe: uite gagica. Puștiul nefiind prost deloc își dă seama imediat de ce fel de viață a dus și a avut bătrânul. Moșul ăsta e tatăl meu.

E greu să lucrezi cu oamenii, e greu să-i aduci pe calea cea bună și a desăvârșirii pentru că toți avem demonii noștri. Nu este om fără demon în el. Fără vreun duh rău sau răutate.

Principal este de a ne accepta unii pe alții și a încerca să ne îndreptăm către ceea ce unii numesc bine. Nu îl găsești în cărți. Acest bine este în conștiința fiecăruia. Și e ușor de găsit, e foarte la îndemână. Dar nouă ne e frică, fugim de acest bine. De frică poate că nu o să mai avem pentru ce trăi.

Omul e supus greșelii. Orice om greșește. Și nu mult. Nu îi trebuie mult omului să greșească ci un pic pentru a sări de pe șine și a deraia în derizoriu și a crede despre el însuși lucruri pe care nimeni nu dorește să le creadă.

Izolarea are consecințe. Unele pot fi grave. Și acum mai mult ca niciodată poate suntem izolați.

Eu am trăit pe propria-mi piele timpuri în care nu vedeam mai mult decât locul de muncă și odaia în care dormeam. Până la un moment-dat când am clacat.

Una mai spun și gata, vă las, dacă tu dormi nu înseamnă că și conștiința face la fel. Dacă nu ești treaz nu înseamnă că acest lucru care ne mustră uneori doarme. Cel mai dur lucru care te poate lovi și cea mai aspră pedeapsă e cea a conștiinței. Unii o pot răbda, alții nu. V-am pupat! Cu bine!

PS: Drumul la conștiință e lung și anevoios. Puți ajung până la capăt și și mai puțini rămân acolo.