Tipul emoțional în funcție de naționalitate

Emoțiile, trăirile, comportamentele, diferă de la națiune la națiune. Asta nu înseamnă că unele sunt mai rele iar altele mai bune.

Spre exemplu francezii sunt mai sentimentali, ei gândesc mai mult cu inima, nu te pot lăsa la necaz, când ai o nevoie. Și te vor ajuta considerând că este de bun simț, și nu fac acest lucru pentru aprecierea celor din jur ci din propria lor conștiință. Dacă ar face altfel i-ar mustra conștiința. Așa sunt ei construiți. Au o curtoazie. Vor să-l vadă pe omul aflat în necaz că-și revine și e Ok. Scrierea lor este romanțioasă.

Englezii sunt mai reci, detașați, mai calculați, celebrali. Poate asta li se trage de la navigație deoarece compasul acela trasa exact direcția de înaintare a vaporului. Sunt navigatori. Ei sunt direcți, ce spun aia fac. Sunt gentelmani și nu-și arată sentimentele. Sunt calmi, un calm venit din stăpânirea de sine. Și nu lasă loc de interpretări. Au o scriere mai mult utilitară.

Germanii se pricep la filosofie, la scrieri tehnice, sunt fizicieni. Scriu tehnic. Articulează și aranjează cuvintele tehnic de parcă în loc de a scrie o frază, asamblează nișe module pentru o mașinărie care trebuie să facă ceva în vreo fabrică, care are un rol, și în niciun caz doar de a fi citit, ci de a determina, înlesni munca, optimiza procesul. Pentru a produce mai mult, mai bun. Pentru că la ei munca este sfântă și nu pres vezi boiemi, Dimineața merg la muncă, seara se întorc, mănâncă își beau berea, își regulează nevasta.

Românii sunt improvizatori, adânci în gândire, în scrieri. Ei sunt obișnuiți să vadă partea frumoasă chiar și în cele mai rele condiții dar și știu să se bucure de condițiile bune. Niște persoane care se adaptează. Sentimental românii sunt niște veșnic suferinzi în dragoste. Dragostea este rațiunea lor de a fi. Și totul se învârte în jurul unei sau mai multor persoane iubite. Pentru asta muncesc, pentru asta trăiesc, pentru asta se îmbogățesc, pentru asta sărăcesc. Pentru persoane, pentru ceea ce alții spun despre ei, pentru a fi apreciați, pentru a stârni invidii. Din invidii își alimentează stima de sine.

Din necazul celuilalt se hrănesc. Se bucură în același timp când îi merge bine celuilalt pentru că știu că au și ei de câștigat. Că le pică și lor ceva de acolo. Românii sunt patrioți înăscuți și au simțul proprietății, un simț dezvoltat al proprietății. Al petecului de pământ pe care a muncit bunicul și bunica, mai apoi tatăl și mama, în care s-au jucat ei, și în care se vor juca probabil și strănepoții lor. Nu atacă. Dar dacă se simt amenințați se apără atacând primi. Se apără foarte bine. Și mai sunt și plângăreți, le place a vorbi de rău, a arăta cu degetul.

Deși suntem toți oameni, de la națiune la națiune există diferențe. Aceste diferențe au farmec, și ne fac să ne dăm seama că fiecare națiune împreună cu stilul ei are farmecul ei prorpiu. Diferențele culturale și variațiile fac viața mai interesantă. La fel ca într-un parc de distracții, ne-am plictisi dacă ar fi totul monoton, monocrom, plat. Variind în stil, suntem mai frumoși.