Un interviu de Bianca Dobrescu:

În adolescență spune că o fascina Picasso prin prospețimea abordării. Cu timpul s-a lăsat cucerită de artiști precum Ilya Repin sau Durer prin îndeletnicirea de a exprima emoții prin tehnici foarte bine stăpânite. De altfel, evoluția gusturilor sale artistice se citește și în lucrările sale. Tatiana Ciurea este artist, profesor și mamă. Într-un interviu acordat artsblog.ro, ea povestește despre traseul său profesional, despre lecțiile pe care le-a învățat de-a lungul timpul dar și despre ce înseamnă să predai artă în sistemul de învățământ actual.

Cum v-ați descoperit pasiunea pentru pictură? La ce vârstă ? Care au fost primele lucrări?

Tatiana Ciurea: Întrebarea asta mă aruncă cu mult timp în urmă, în copilăria mea – adică în anii ’60 – când pictam și desenam în joacă. Nici acum, la aproape 60 de ani, jocul nu a dispărut din procesul meu creativ, dar s-a metamorfozat în continuu. Primele lucrări au fost în liceu. Am studiat la Liceul de Artă din Pitești și în acel timp, studiul însemna un exercițiu continuu. Făceam lucrări de dimensiuni mai mari decât noi și pot să zic că ne exersam talentul în mod constant, acasă la școală și apoi în pregătirea pentru admiterea în facultate. Iar din facultate a început o altă etapa și primele lucrări în care m-am identificat le-am creat în acea perioadă și le-am expus împreună cu alți colegi în cadrul Muzeului Național de Artă.

Ce artiști din sfera dumneavoastră de activitate apreciați în prezent?

Tatiana Ciurea: În prezent sunt interesată mai mult de sfera designului, a sculpturii și a arhitecturii. Îmi plac Zaha Hadid, Richard Serra și din valul de tineri români, Adrian Ghenie.

Ce stil ați ales?

Tatiana Ciurea: Stilul în general este o chestiune greu de definit când ești în contemporaneitate cu el. Abia urmașii pot discuta despre stil. Însă, lucrările mele au spațialitate, dinamică, folosesc culorile și tehnica pentru a surprinde lucruri mai puțin materiale, precum lumina sau mișcarea sau emoția. Mă pasionează peisajele în care am crescut, arhitectura vernaculară și transformarea anotimpurilor. Și asta se reflectă viu în picturile și grafica realizate de mine.

Ce studii aveți?

Tatiana Ciurea: Am absolvit Universitatea de Arte din București, secția pictură monumentală.

O întâmplare amuzantă de-a lungul carierei?

Tatiana Ciurea: Atunci când am absolvit facultatea, primeam repartizări, unde în țară să mergem pentru a deveni profesori de arte plastice. Eu am primit repartizare în Cernavodă, iar după mine un coleg a primit în Târgu Ocna. Mi-a plăcut mai mult cum suna Târgu Ocna, așa că am făcut schimb cu el. Un soi de schimb de destine, având în vedere că următorii 15 ani am dus o viață fericită alături de familia pe care am întemeiat-o acolo.

Ce face ca o pictură să fie apreciată?

Tatiana Ciurea: Jumătate din frumusețea unei lucrari stă în ochii privitorului. Emoția, starea sau mesajul pe care îl transmit eu atunci când pictez, sfarșește în sufletul celui care privește tabloul într-o expoziție. Este relativă aprecierea artei, dar asta o face să fie artă, să aibă impact diferit în funcție de fiecare om care interacționează cu ea. De-a lungul carierei, mulți mi-au apreciat munca, alții n-au înțeles-o, însă în final mulțumirea și succesul în artă sunt lucruri foarte intime.

Care este cea mai plăcută latură a muncii dumneavoastră şi cum arată o zi de muncă?

Tatiana Ciurea: Pe lângă lucrul de atelier, de pictat, slujba mea este de profesor de desen. Așa că munca e împărțită. Merg la școală, predau copiilor concepte despre artă și despre estetică și în funcție de stare, îmi continui creația zilnic. Există perioade și perioade propice creației, însă nu trece zi fără să schițez ceva. Îmi menține tonusul. Și dacă nu pictez, schițez pentru colaborările pe care le am cu fetele mele, care lucrează într-un domeniul poate la fel de creativ- arhitectură și design.

Care sunt greşelile pe care le-ați făcut la început şi cum ai remediat situaţia?

Tatiana Ciurea: Greșeli nu simt că am făcut dar sunt lucruri pe care cu mintea de acum le-aș face altfel. Când nu am fost mulțumită, am lucrat să repar, însă nu cred că altfel s-ar putea să evoluezi.

Ce garantează succesul profesional?

Tatiana Ciurea: În artă cred că un atuu este sinceritatea față de sine. Succesul este relativ și nu depinde 100% de artist. Este și aici o industrie ca în oricare alt domeniu însă arta îți devine oglindă și e bine să ai curaj să te uiți în ea.

Cum v-ați descrie traseul profesional?

Tatiana Ciurea: Nu e ceva uniform sigur. Pe scurt, ca relieful țării noastre. Carpați, Subcarpați și câmpii. Dar echilibrat.

Care au fost cele mai importante decizii pe care a trebuit să le luați şi v-au marcat cariera?

Tatiana Ciurea: În momentul în care am luat decizia de a lucra în învățământ. În România, atunci când am terminat eu facultatea, nu era o lume propice pentru dezvoltarea unui artist, așa că am ales să devin bugetar. Nu regret, dar știu că mi-a mâncat mult timp și energie, meseria asta făcută zilnic. Aș fi pictat mult mai mult dacă nu eram și profesor de desen, însă familia și întreținerea ei a fost o prioritate pentru mine.

Cinci lecţii pe care le-ați învăţat pictând?

Tatiana Ciurea: Să te accepți, să ai curaj să te exprimi, să asculți în jur, să te bucuri și să nu renunți.

Când ați făcut primii bani din pictură? Câți?

Tatiana Ciurea: La primele expoziții după absolvirea facultății, când am vândut prima lucrare. Nu mai știu suma.

Ce proiecte aveți în derulare?

Tatiana Ciurea: Momentan o parte din picturile mele care abordează tema peisajului românesc, sunt expuse în atriumul Bibliotecii Județene Argeș. Pregătesc anual câte o expoziție personală. În 2016 va avea loc în această toamnă în cadrul Galeriei Metopa din Pitești. Pregătirea se face oricum în continuu, iar expoziția este o însumare a lucrărilor.
De asemenea, sunt implicată și într-un proiect de design de obiect alături de Prototip Studio.

Povesți-mi despre expoziții, care au fost cele mai importante?

Tatiana Ciurea: Poate cea mai importantă expoziție a fost în Colmar, Franța, o expoziție de icoane bizantine pictate pe lemn. Interesant a fost acolo contextul, deoarece a fost o expoziție de grup în care toate picturile religioase erau catolice, iar eu am expus într-un stil cu totul diferit. Experiența a fost una interesantă.

Ce alte forme de exprimare artistică ați încercat? Vă tentează să încercați ceva anume?

Tatiana Ciurea: Da, cred că tot procesul creativ cere reînnoinarea abordării. Sunt cicluri care se încheie și care încep. Momentan lucrez la un proiect de design de obiect în care folosesc pictura ca o tehnică de finisare a obiectului. Îmi place să gândesc lucrurile și spațial nu doar în două dimensiuni și încerc să nu mă limitez.

De câte ori ați simțit că trebuie să reluați totul? Că lucrarea nu a ieșit așa cum trebuie?

Tatiana Ciurea: Sunt lucrări care ies din prima, spontane, schițate și care nu mai cer nimic dupa primele gesturi și sunt tablouri pe care le șterg, le reiau, le repictez. Însă, sincer, multumirea mea vine mereu din primul impact cu pânza, când reușesc să exprim liber primele simțiri și să îmi placă și la o săptămână după ce privesc pictura.

Cât de mult vă influențează părerile celor din jur?

Tatiana Ciurea: Mă interesează impactul artei mele în lume, însă atunci când creez mă izolez destul de mult și mă raportez la mine și la ce simt. Consider că a face artă este o chestiune intimă în cele din urmă.