Inițial când am văzut primele episoade am crezut că filmul este inspirat din viața mea. Am crezut că cineva m-a spionat și a scris scenariul și a făcut regia studiindu-mă pe mine. Eh…paranoia asta își are neajunsurile ei.

Oricum este o coincidență și o asemănare zdrobitoare între felul meu de a mă purta și cel al personajului principal.

Despre ce este filmul?

Este despre viața unui papă nonconformist, tânăr, cu hormonii încă jucând în el, un papă fictiv care ar putea exista, este un scenariu fictiv, credibil însă.

Dacă este să ne luăm după o parte din scrierile vechi, din cărțile vechi, de exemplu 20.000 de leghe sub mări, scriitorul a prezis o invenție, și anume submarinul, care la vremea respectivă nu exista, și care avea să apară mult mai târziua.

La fel și acest film poate fi o predicție la ce ar putea să fie în biserica catolică, cea mai puternică biserică din lume.

Papa fumează, taie și spânzură, face minuni, se roagă ca o femeie să rămână însărcinată și pare a fi un fin și pătrunzător psiholog, open-mind, ancorat în același timp în realitate și în vechi, totuși progresist. Un papă paradoxal, plin de bunătate totuși rău cu cei nesinceri și cu cei care nu respectă binele.

Un papă misterios pentru credincioși, un papă despre care cei ce l-au ales și credeau că pot să-l manipuleze află că este defapt invers, acest papă cunoscând gândurile omului.

Ca orice om, acest papă, care este un sfânt care face minuni în viață, are o vulnerabilitate, o slăbiciune mai bine-spus, și nu sunt femeile ci faptul că își dorește să-și vadă părinții care l-au abandonat.

Filmul este o capodoperă italiană cu actori americani, buni, cu un scenariu și o regie remaracabile și cu un decor acceptabil, un film care a necesitat o sumă imensă de bani dar care probabil a adus una și mai mare.

Merită văzut acest film pentru că este un film care vorbește pe limba lumii. Un film pe care toată lumea îl poate înțelege.


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank