Uităm. De cel de lângă noi. Ne aducem aminte de bani. Uităm de rude. Ne aducem aminte doar când ne pot fi de folos.

Uităm de prieteni. Ne aducem aminte de ei doar când sunt bine și au ceva de oferit.

Suntem suflete pierdute care nu mai simt nimic. Surde. În care nu mai cântă nicio armonie a dragostei.

Care plictisesc ochii și îi fac goi și inexpresivi.

Răutate. Ne bucurăm când celuilalt îi e rău. Așa ne simțim noi oamenii bine. Ba dinpotrivă, Chiar ne dorim să le fie rău. Uitând de noi, că și nouă ne poate fi. Uitând că fiecăruia îi poate fi bine.

Uitâtnd că suntem români, colegi, că suntem frați sau surori.

Ne aducem aminte și ținem minte ce e mai rău, răul pricinuit. Pe când, alții iartă de înainte de a li se fi greșit.

Unii îmi vor considera cuvintele artă, poem, poezie, literatură, articol pentru a impresiona, pentru făcut bani.

Dar eu însă? Eu vreau să fiți vii! Să uitați, să iertați, să întoarceți răul cu bine. Să arătați că sunteți oameni și români.