Constantin mai avea un frate și o soră. Sora lui era o femeie foarte pricepută la studii. Făcuse o facultate și un masterat. Fratele lui făcuse o școală profesională de șoferi însă era un om harnic. Firește ca orice om și Constantin, și fratele și sora sa aveau defecte. Orice om are defecte, și s-au descurcat cum au putut pe poteca vieții.

Lui Constantin de mic copil îi plăceau fetele frumoase. Mereu ori el suferea după vreuna ori vreuna suferea după el. Îi erau dragi și gata. Părinții lui Constantin erau niște oameni foarte duri însă care își făcură datoria de părinți, adică le adusese mâncare copiilor, le oferiseră ceea ce știuseră ei și cum știuseră ei. Și mai presus de toate, rămăseseră împreună, oferind un exemplu de căsnicie reușită, în care membrii ei trec împreună și prin momente rele, nu numai bune.

Suntem într-un an din perioada decrețeilor. Un copil născut din dragoste pură se naște, smiorcăind. Este fratele lui Constantin, Gabriel.

Într-unul din anii următori un copil, pe nume Constantin, avea să deslușească pentru prima oară imagini, cu proprii lui ochișori, învelit într-o fașă, într-un pătuț cu gratii albe, cum erau acum multă vreme în urmă, special pentru bebeluși. Nu prea plângea, în schimb începuse să înregistreze în cutiuța memoriei imagini, trăiri, emoții și sunete. De-aici începe aventura unei vieți pline.