Cu toții dacă se poate ne aşteptăm să facă altcineva treburile. Dacă vreunul dintre noi se apucă să facă o treabă se teme să nu fie luat de prost şi apoi renunță.

Am văzut ieri cum o femeie a alunecat pe gheață pe scările catedralei din Gura Hmorului. Şi adat cu capul de scări pentru că a căzut pe spate. Am sunat direct la 112 pentru ca femeia nu mai era conştientă. Încet şi-a recăpătat conştiința dar nu am îndrăznit să pun mâna pe ea deoarece a dat şi cu spatele de scări şi mi-era teamă să nu fi pățit ceva la coloană. Mişcând-o aveam să-i agravez situația.

Primii care au venit a fost Smurdul. Am văzut-o urcată în Smurd apoi mi-am văzut de treabă.

Şi domnule, asta vreau să spun…femeia a alunecat pe gheață şi nimeni nu a intervenit să spargă gheața. Probabil s-au temut că vor fi văzuți spărgând-o după ce fapta s-a întâmplat. Sau probabil din prostie.

Totuşi când am văzut cum a căzut mi-a stat inima în loc. Şi credeți-mă că nu sunt eu cel mai milos din lume pentru că am văzut multe la viața mea.

De ce nu se acționează stai şi te întrebi. De ce lasă toți pe seama altora treaba şi nimeni nu intervine în vreun fel.

Era doar un pic de gheață care ar fi putut fi spartă. Sau măcar dat cu sare. E totuşi o catedrală mare.