Jucăm fiecare roluri sociale. Doar roluri. Depinde de actor. Unii îl joacă bine, alții prost. Roluri de tată, de mamă, de soț.

Roluri în care faci bine sau în care ți se face. Roluri în care rabzi sau ești răbdat. Roluri în care te cerți. Roluri în care iubești, în care urăști.

Roluri.

Roluri în care ești fericit sau pari doar. În care ești împlinit. Și desigur, crezi. Crezi rolul pe care îl joci, te crezi pe tine. Pentru că altfel ai juca prost, rău, sau cum să-ți spun să mă înțelegi?

Rareori mai discerni. Mai știi ce e bine și ce nu?

Societatea îți spune ce. Biserica îți spune ce. Tatăl și mama îți spun ce.

Te educă. Sau încearcă să te educe, să te facă să vezi ce văd ei. Să crezi ce ei cred.

Apoi se schimbă. Și trebuie să te schimbi și tu. La loc comanda! Alte standarde și alte valori pentru ca atunci când în sfârșit le-ai asmimilat totul să se schimbe iar. Devii frustrat. Îți e milă de tine și îți e dor să-ți fie milă și de alții. Din păcate nu mai ai de cine pentru că ești pe ultima treaptă.

Apoi găsești fericirea în natură. Miroși o floare, admiri un copac. Simți adierea vântului și razele soarelui.

Și trece. Pentru că toate trec. Și binele și răul. Și durerea și extazul. Și cumpătarea și abuzul. Și extremele și căile de mijloc.