Revin. Îmi ascut creionul și revin pe foaie.

În seara aceasta republic toate articolele șterse. Vă provoc. Aceasta e arma mea. Cuvântul. Știu și pot să îl mânuiesc ca nimeni altul.

Sunt eu. Trecut prin bune și prin rele. Suferind mult timp. Mult timp fără zâmbet pe față. Spunea cineva odată că durerea o simți atât cât timp îți place să o simți. Că depresia e voită.  Poate avea dreptate.

Eu, însă, nu sunt deprimat. Sunt revoltat. Mă doare. Mă dor nedreptățile suferite de alții care nu le merită. Sau poate nu atât de multe. Mă și mir uneori cât mai pot duce. Ei.

În timp ce alții profită.

Dar nu-i nimic îmi spun.

Vița e dreaptă. Și nu a lăsat pe nimeni nepedepsit…e vorba de carmă, sau cum s-o fi scriind.

Nu vreau să fac pe nimeni să sufere, în special pe cele pe care le iubesc mai mult…pe femei.

Și dacă ai observant și mă cunoști personal, eu le respect. Le privesc direct în ochi. Nu le văd ca pe o unealtă de satisfacere a plăcerilor și doar atât.

Dar nu-i nimic îmi spun… și îmi tot spun.

Că cel de sus are răbdare…mai multă decât am eu sau orice om.

PS: Sunt om, doar un om supus greșelii. Am și greșit, am făcut multe greșeli, dar pe toate le-am plătit și le mai plătesc încă. Așa că nu avea tu grija mea în legătură cu aceasta…viața e lungă.