Vă avertizez de la bun început că acest articol este foarte vag și nu se referă la persoane și instituții anume.

Psihoza buncărului – un fenomen marca Natzi – trăit de Hitler însuși pe vremea celui de-al doilea război mondial este un fenomen care poate fi descris ca o ruptură a unor indivizi de realitate. De realitatea din teren. De traiul celor mulți și de zi cu zi. Fie ei lideri sau nu, parlamentari, senatori, conducători, guvernanți, indivizi obișnuiți cu funcții de conducere esxistă riscul ca aceștia să sufere de psihoza buncărului.

Acesta este un termen inventat de mine acum și descrie realitatea pe care o trăim în momentul de față. Cei sus puși, nu mai umblă printre oameni, printre cei din pături sociale aflate la baza. Printre muncitori. Nu mai fac băi de mulțime. Sunt ori izolați undeva într-un birou bine păzit ori în vreo clădire blindată. Când defapt ei ar trebui să reprezinte mulțimea și să fie printre ei.

Totul a devenit, sau mă rog, aproape totul o goană. După bani, după vaccinuri, etc, de parcă toată lumea ar consuma ceva, gen coca.

Acest fenomen a luat mai de curând amploare și în pătura de mijloc care încă mai există, și în pătura de jos a societății. Acest lucru este din cauza (era să zic se datorează) COVID19. Sau mai bine-spus celor care au dat dispoziții de izolare la domiciliu, în cameră, cu săptămânile. Cu lunile și se prea poate să vedem, cu anii, fie ei și doi sau trei.

Psihoza buncărului lui Hitler, fenomenul ruperii de realitate, este…o realitate. O realitate care tinde să ia amploare. Firește că un înalt demnitar sau șef de stat nu poate sta tot timpul între oamenii de rând. Și totuși…De ce firește?…

Oare marii conducători de odinioară nu erau înconjurați și apărați de proprii supuși de la cel mai mic până la cel mai mare? Gen Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare. Nu erau oare supuși de bună voie și își îndrăgeau conducătorul și țara? În așa fel încât puteau să umble printre cei de rând liniștiți.

În timp, cei mai mulți conducători, șef de state, oameni sus-puși s-au izolat în mare parte în clădiri foarte bine păzite, blindate, super-supravegheate. Este exact psihoza buncărului lui Hitler. Acesta își alesese să își petreacă timpul în buncărul său, urmărind de pe tușă ce se întâmplă în front și fiind dezinformat și prost informat. Nu mai avea contact cu realitatea și refuza să creadă ceea ce era evident.

Era retras în buncărul său și într-o stare psihotică care încă mai este studiată de psihologi și acum, după mai bine de opt decenii.

Iată că de această psihoză nu scapă însă nici oamenii de rând mai nou odată cu apariția noului Coronavirus. Populația este forțată să stea cât mai mult izolată, iar mulți indivizi izolați în propriile domicilii sau în unități speciale, clădiri destinate în mod expre acestui scop. Izolarea, ruperea de realitatea cotidiană, este un lucru și un factor care poate afecta grav sănătatea psihică a unor persoane mai fragile din acest punct de vedere. Și parțial a tuturor persoanelor izolate la domiciliul lor sau în unitățile specializate.

Izolarea aduce o dată cu sine o psihoză. Ce a buncărului. În care ești rupt de realitate.

Suntem ființe sociale. Suntem ființe care suntem construite să ne privim ochi în ochi și să ne mirosim. Or dacă suntem izolați nu mai funcționăm la capacitatea care ar trebui și nici în mod corespunzător.

Ceea ce este cert este că această izolare impusă nu este un lucru corect, nu este un lucru etic, nu este un lucru moral. Nu este sănătos din punct de vedere psihologic și fiziologic. Este clar că se încalcă drepturi și libertăți.

Ce ne rămâne de făcut atunci? Este necesar ca fiecare să facă ce poate și tot posibilul pentru a nu se izola de seamănul lui, chiar dacă acest lucru înseamnă încălcarea așa-ziselor legi. Dacă ne uităm bine înapoi în istorie vedem că unele state rău-voitoare și rău-intenționate au dat legi imorale. Gen consumul obligatoriu de metamfetamină în Germania nazistă. Lucru care acum este complet ilegal și pentru care în unele țări există chiar pedeapsa cu moartea.

Așadar, ca să supraviețuim acestei crize de nivel mondial, nu ne rămâne decât să luptăm cum putem împotriva acesteia. Fiecare cum poate, solidarizând unii cu alții la un nivel ridicat și/sau profitând pe orice cale de guri de libertate și de apropierea celuilalt.

Numai așa vom putea să nu intrăm într-o stare de psihoză în masă, într-o stare de psihoza-buncărului, în masă.

Poatea sună prea dramatic ceea ce eu am scris acum. Cred totuși că este relevant și preventiv având în vedere ce se petrece pe mapamond în momentul actual. Sau cum se spune în termeni medicali „profilactic” scrierea acestui articol.

Nu cred că rețelele de socializare sau WhatsUp sau oricare altă cale de comunicare poate suplini pe deplin prezența fizică a unui individ lângă noi. Repet, suntem ființe sociale, făcute să ne mirosim, să ne auzim, să ne pipăim, să ne vedem, – în persoană.

Este total greșit să impui unei mase să se izoleze. Acest lucru petrecându-se din câte știu doar celor care încalcă legea – și se numește inchisoare. Or un pacient este o persoană care trebuie tratată și nu pedepsită. Trăim oare un lagăr de concentrare modern la nivel mondial?

Nu cred. Totuși, se puteau găsi alte soluții, se puteau concentra minți și forțe spre înlăturarea acestui virus și prevenirea de al contacta și prin alte metode. Nu prin izolare.

Îmi susțin poziția fermă – și sunt împotriva izolării. Consider că izolarea este un lucru care pe termen lung poate afecta negativ, în cel mai rău mod cu putință și profund d.p.d.v psihic un individ cât și masele. #Împotriva!

0


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank