Nu știu ce s-a întâmplat de nu am fost atent și am numerotat greșit. Așa că o să încep, defapt continui cu 26.

Astăzi a fost o zi obișnuită la fel ca oricare alta. Aceeași oameni, aceleași greșeli pe care ei le fac. Decizii pripite, luate la cald. O zi de muncă obișnuită. Cu câteva zâmbete aruncate poate în stânga și în dreapt. Poate cu câteva răspunsuri la alte zâmbete. Grimase. Poate câțiva nervi și înjurături în gând. Cineva îmi spunea că ar trebui să înjur în gând mai des. Că o iau razna altfel.

Cine știe. Cine știe ce e mai bine pentru el, și pentru alții? Toți aleargă după ceva. Unii după vreo supremație vroind să impresioneze lumea și pe înseși. Alții după bani. Alții după minge trăindu-și viața la maxim!

Unii beau, alții precum eu doar apă tonică și fumează la greu, calmându-și nervii de la atâta prostie și lene. Nu mă irită prostia pe cât mă irită lenea. Prostia este tolerabilă. Omul nu știe. Sau atât știe.

Însă când devine leneș omul e doar o lepră. Munca nu a dus niciodată la lucruri rele. Dinpotrivă. Avem mănăstiri construite pe aici la noi în Bucovina și unele precum Voroneț construite în trei luni de zile. Poți să spui că oamenii aceeia au fost leneși? Nu!

Poți să zici că eu împreună cu încă două persoane am fost leneși pentru că am făcut un bloc mic de 6 apartamente a câte trei camere într-o vară? Nu!
Muncă, muncă și iar muncă. Mă irită și perfiditatea și nerecunoașterea greșelilor. Mă irită șmecheria de cartier din asta învechită. Lumea s-a schimbat, era o melodie… Nu mai e la fel. Ar trebui să ne adaptăm.

Să vedem unde greșim. Să discernem binele de rău. Albul de negru. Este bine asta? Nu este bine asta? Să ne punem noi înșine mai întâi întrebarea. Doar așa poți învăța din greșeli și doar așa poți învăța. Pentru că făcând lucrurile în mod inconștient trăim precum animalele care doar mănâncă, excrementează, se reproduc și atât. Noi suntem animale întreb? Avem inteligență,drept și asta. Însă sentimente? Gelozie? Frică? Curaj? Dragoste? Iubire? Plăcere? Furie? Toate sunt sentimete și trăiri. Și tristețea tot. Și ne rămân în suflet o veșnicie.

Defapt cred că sufletul este un cumul de sentimente pe care le-am acumulat de-alungul vieții și pe care le-am provocat altora. Dacă am provocat dezamăgire, tristețe, etc, mai târziu în viață sau la eliberarea trupului de suflet asta vom fi.

Așa că…ce ar fi să fim mai buni? Nu o bunătate din aceea prostească. Nu zic să fim proști. Prostia este un păcat. Steinhardt parcă spunea asta. Prostia este un păcat. Și nu te poți lăsa fraierit așa pe față. Și nici pe la spate. Însă bunătatea venită din suflet, și nefăcută doar de ochii lumii este izvor de tămăduire a rănilor. Cu toții la un momentdat ajungem să purtăm răni pe suflete. O iubire interzisă, o despărțire dureroasă, ele se vindecă…însă…rămân cicatrici. Hai să nu le mai scoatem la iveală. Să nu scormonim altora în rană! Știi cât ai suferit și ce greu e. Cum poți dori asta celui sau celei de lângă tine? Și în primul rând trebuie să lupți pentru tine. Pentru ca ceilalți să-ți poată urma exemplul.