În ceea ce privește politica, atât cea internă cât și ce externă mărturisesc că sunt 99% afon. Tot văd pe bloguri postări deștepte, oameni care scriu în cunoștință de cauză, sau în rarele momente când mă uit la TV câte un comentator expert.
Eu însă sunt în ceață, și ce ciudat lucru îmi place așa. Mă simt cumva protejat datorită faptului că nu am opțiuni politice clare și NU sunt simpatizant înfocat al vreunui partid, înverșunat, care să tune să trăznească și să fulgere pentru interesul LOR.
Știți voi cum, cam ca atunci când te afli într-un grup de suporteri Rapidiști beți mangă și ești întrebat cu ce echipă ții, și tu spui cu România, că nu vrei să-ți iei bătaie sau spui că nu ești microbist.
Diferența dintre ei și eu este că eu chiar nu sunt. Și dacă ar fi să fiu aș ține cu propriile mele idei legate de cum trebuie condusă o țară, ceea ce ar presupune să am propriul partid ceea ce deocamdată nu am…dar cine știe…la câte nebunii mi-au trecut prin cap și le-am pus în practică poate înregistrez și un partid.
Ideea de bază este că sunt în ceață dar ceea ce cred că ne-ar scoate pe noi din căcat, pentru că nu pot să fiu rafinat în limbaj când vine vorba de situația României, ci trebuie să vorbesc în așa fel încât să-mi mențin contactul cu realitatea, ceea ce ne-ar scoate pe noi ar fi în primul rând incoruptibilitatea la nivele înalte, joase, medii, etc, pentru că se comit o grămadă de nedreptăți doar pe baza influențelor și mitelor, și munca pentru gospodăria proprie. Nu zic să te muți la casă, dar să fii mai puțin interesat de serialul ăla de pe Netflix și mai lult interesat de ce poți face pentru tine și familia ta mai bine. Să-ți trimiți fiul la școli mai bune, să duci o viață mai bună, și mai multă muncă și disciplină.
Cam așa aș vedea eu, cu ochii unui politician începător ieșirea României și întregii Europe din criză: munca și buna gospodărire. Aaa…și încă ceva la care țin mult…păstrarea identității culturale.
Voi cum vedeți România peste 10 ani? Vom fi asimilați de Ruși?
nu cred ca vom fi asimilati, suntem prea buni de mult pentru ue si america.
Exista două mari puteri în lume: SUA și Rusia. Când s-a trasat granita imaginară după război și s-au împărțit sferele de influență, noi am „picat” la americani.
De-acum depinde doar cum vor evolua treburile.