Scris de: Iustina Pascari

Prin toamna lui 2012, aveam o grozavă durere de gât, simțeam cum cerșesc cu frica în sân a-mi exprima sentimentele, dar nu ieșeau, se opreau acolo între amigdale. Tot corpul trecea printr-un tremur, iar sentimentul de neputiință trebuia exprimat cumva. Nu e vorba de o iubire clandestină, sau de o revoltă, era pur și simplu imposibilitatea de a rosti ceea ce simți cu adevarat din lipsa unui vocabular pe ințelesul sentimentelor.

Atunci…. atunci a fost momentul când am facut cunoștință cu dansul, dansul ca artă, nu ca pasiune. Tot atunci am avut norocul să mă aflu la o discuție despre faimoasa Pina Bausch. Da, ea faimoasa coregrafă de origine germană despre care știam că a murit in 2009 și ca a inventat teatrul dans, fiind considerată ,,coregrafa sufletelor,, nimic mai mult.

La indemnul unui prieten, artist cu diplomă, am vizionat documentarul ,, PINA,,.Simțeam cum nodul din gât dispare, cu adevarat!așa cum zice și unul dintre dansatorii documetarului, ,, simțeam cum găsisem acel limbaj, mi-a dat o modalitate să mă exprim,, desigur nu prin dans ci printr-un indemn, a o face cunoscută și celor care suferă de această boală a tăcerii.

Simți cum Pina, prin fiecare pas pe care îl cerea dansatorilor, dezvolta un sentiment de, apropiere, depărtare, tandrețe, încredere, nesiguranță, curaj, libertate, șarm, putere, eleganță etc. Zicea că,, trebuie sa aparții unui tot,, , iar cel mai bine îl simți tu ca telespectator, zic eu. Desigur dacă îți va dezvolta și ție, dragă cititorule, un vocabular al sentimentelor nu te vei opri doar la documentarul despre viața ei, vei dori, sunt absolut convinsă, să vezi și Cafe Muller, Dancing Dreams, The Rite of Spring, etc.

Poate că la dans nu ma pricep, (desi fac acum dans din pasiune- nu pentru a învăța cum sa fiu eleganta și grațioasă ci pentru a învăța să exprim, ce si cum traiesc eu) la scris nici nu mai zic, dar la sentimete sunt absolut convinsă că știu a le citi cel puțin, iar de trăit nici nu mai spun.

Mai mult decât atât, dacă nu te-am convins până acum sa te informezi despre Pina, trebuie musai să ai în vedere că la un moment dat se danseaza pe melodia Mariei Tanase ,, Lume, Lume! Acum cine știe, poate vei avea răbdare să descoperi și să te reinventezi.

 


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank