Nu sunt genul milos. Pentru că aşa m-a făcut viața. Pentru că nici de mine însumi nu-mi este milă. Aceasta nu are legătură cu sănătatea, hrana, sau alte necesități. Nimănui nu i-a fost milă de mine şi nici nu mi-aş fi dorit. Şi asta nu pentru că am rămas fără benzină la maşină. Ci în momente tragice. Momente de viață şi de moarte în care te lupți să trăieşti.

Am învățat că dacă eşti la pământ eşti lovit. Aşa că prefer să stau în picioare, să mă ridic. Măcar dacă o încasez mai pot bara sau risposta. Viața e dură. Dar şi frumoasă. Aş spune mai degrabă aşa cum reuşeşti în parte să ți-o faci. E un proverb care spune că curentul duce barca dar ai şi tu nişte vâsle de care dispui.

Văd oameni care se agață de orice doar pentru puțin respect. Cerşesc respect. Vor respect. Deşi sunt respectați pentru că sunt muncitori. Sunt harnici şi fac bani şi îşi întrețin familiile şi un standard de viață ridicat progeniturilor care vor cel mai nou iPhone. Şi le cumpără. Pentru că vor. Pentru că sunt familia lor. Pentru că în momentul acela în care dăruiesc sunt priviți cu dragoste, cu respect.

Deşi acest lucru, acest sentiment numit respect, loialitate şi iubire nu ar trebui să fie condiționat de nimic.

Cred că cea mai grea meserie din lume e să fii judecător. Şi nu atât oficial cât al tău însuți şi al celor  din jur. Nu zic că e bine să judeci oamenii….ci faptele.

În rest dragostea şi iubirea cred că e cel mai benefic sentiment şi singurul care poate vindeca orice. Când zic orice e chiar orice. Aceasta nu înseamnă că nu necesită timp. Totul se vindecă în timp.

Nicio rană nu se vindecă în ziua respectivă şi nici în cea de-a doua.