Până la urmă tot la bani se ajunge

Pe vremuri făceam, noi, omenirea, troc. Adică schimbam mărfuri, hrană, între noi, fiecare ce avea nevoie. Vă spun povestea cum o știu dar în mare cam așa e.

Mai apoi a apărut sarea ca obiect de plată. Era la mare căutare pe timpurile acelea, sau mirodeniile. Dădeau gust mâncării și astlfel oamenii mâncau mai cu poftă.

Soldații romani erau plătiți în sare. Cu cât erau mai buni în serviciul lor cu atât mai multă sare primeau. Au apărut apoi monedele. Erau la început de bronz, după care au început să fie din materiale prețioase. Cu monedele puteai cumpăra orice, inclusiv sare. Erau un obiect de schimb de dorit.

Au început apoi să apară cecurile nu cu foarte mult timp în urmă. Erau bazate pe cuvântul dat al unor oameni puternici. Primeau un cec semnat știai că banca îți va da bani dacă te duci cu el la ea să-i ceri.

Au apărut cardurile, electronice. Introduci, bagi un cod, și plătești. Bazat pe electronică. Apoi wireless. La o simplă atingere poți plăti cu un plastic cu un mic cip în el. Poți cumpăra banane care „cresc” ]n supermarket-uri. Nimeni însă nu se gândește, sau mai nimeni să sădească un măr, la el în livadă și să culeagă roadele. Toată lumea se gândește la bani.

Suntem fascinați de bani, uitând de aproapele nostru. Dacă din 10 persoane ai pune una să aleagă dintre o sumă tentantă și a salva viața unui seamăn, ori una ori alta, numai două ar sta să se gândească mai bine și din acestea două, doar una ar face-o, ar ține mai mult la cel de lângă el. Opt te-ar vinde fără ezitare.

Banii nu sunt un lucru rău în sine. Nebunia, obsesia este cea distrugătoare și care în cele din urmă te poate anihila. Șterge banii de praf și cheltuiei cât mai ai timp. Ciau!