Urăsc persoanele care mint. Şi nu mă refer la minciuna din necesitate, mă refer la acea minciună din şmecherie pârâtă. Tu ai răbdare cu persoanele care mint căci până la urmă se ajunge la adevăr. Ți-l vor striga în urechi şi ți-l vor spune în față dar tu nici nu-i vei auzi şi nici nu îi vei băga în seamă. Asta va fi pedeapsa lor. Vor spune adevărul căci conştința îi va mustra dar nimeni nu-i va crede.

Am încredere în tine dragă cititorule al meu că vei spune adevărul şi numai adevărul. Căci cea mai bună minciună este adevărul. Vei avea numai de câştigat din adevăr. Însă cei ce mint vor pierde.

Uneori adevărul e dureros şi greu de spus. E mai bine să-l spui la timp. Căci cu cât trece timpul mai mult cu atât îți va fi mai greu să-l spui. Pedeapsa pentru cei care mint şi-o trag singuri şi nici măcar nu vor şti de ce le merge rău. Cea mai cruntă minciună este cea din familie. Când îți minți membrii familiei este ca şi cum l-ai minți pe creator. Nu auzi înapoi reproşuri poate însă semeni neîncredere şi vei primi însutit ce semeni. Aşa că spune adevărul române!