In primul rand imi cer scuze ca nu pot scrie cu diacritice.

Ma aflu in Germania.

Am scris si intr-o postare anterioara cand am fost plecat penultima oara despre faptul ca eram aproape sigur ca o sa intalnesc si oameni de nimic.

Iata ca am intalnit si aici. Nu toti sunt la fel, a nu se intelege gresit. Unii sunt oameni faini. Dar persoanele de nimic nu lipsesc.

Ma si mir cum au ajuns la o varsta si nu s-au maturizat. Oameni cu par alb in cap nestiind sa se comporte sau tarfe cu pretentii. Nu toate.

Ma mir de unde am curajul de a spune inca lucrurilor pe nume si stiu ca primul pe care trebuie sa-l judec sunt eu, inainte de a judeca pe ce de langa mine.

Dar parca nu prea aspru. Mai indulgent.

Acord oamenilor timp. Imi place sa fiu rabdator si sa vad cum celalalt isi deschide sufletul spre lume si se indreapta pe el insusi spre mai bine.

Eu m-am indreptat spre nepasare de mult timp. Pot fi singur inconjurat de multime cum spunea un personaj pe care il simpatizez.

In alta ordine de idei, nu putem fi toti la fel. Asa ca trebuie sa ne rabdam unii pe altii si sa ne iubim pe noi insine si pe cei de langa noi.