O altă zi aproape a trecut. Când l-am citit pe Cioran acesta spunea că nu rămânem cu nimic pe lumea aceasta decât cu plăcerile și durerile pe care le-am avut. Să mă fac un hedonist, un sclav al plăcerilor? Nu ar fi rău. Ce fel de plăceri însă?…

Dimineață am fost la biserică. Obișnuiesc să fac asta de vreun an în fiecare vineri când se săvârșește o slujbă religioasă numită Sf. Maslu. Cineva mi-a recomandat să merg la 40 asemenea slujbe și iată că merg.

După ce am venit am mâncat ceva și am mers imediat la muncă. A plouat astăzi aici. Uneori e stresant. Dar cum altfel se poate fără stres…Sau poate totuși se poate. Dar știu câte au îndurat înaintașii mei și parcă atunci când văd pe altcineva fericit zi de zi nu știu ce motiv are. O o fericire forțată, de fațadă.

Fericirea adevărată e a copiilor sau cea a celor care încă au suflet nobil. Ceilalți doar se zbat să fie fericiți. Hai că am început să fac filosofie și mă asemăn în stilul lui Cioran…nu, nu asta vreau să fac, vreau să-mi scriu viața pe acest blog, dar cum să o fac când sunt atâtea chestii care nu trebuie știute? Cum să o fac dacă sunt atât de discret în ceea ce privește viața mea din motive practice și reale?…


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank