…și o hidratare corectă. Funcționăm ca organisme care se hrănesc. Ca orice organism viu trebuie să consumăm ceva. în afară de aer, care este format nu doar din oxigen ci și din azot. Bine, nu toate organismele vii consumă același tip de hrană dar toate consumă.
Că pe parcurs ne-am rafinat, asta este altceva. Nu mai consumăm hrana crudă, ci o consumăm preparată, de când am descoperit focul, ca metodă de a face hrana mai ușor de digerat de către organism. În felul acesta creierul a putut să consume mai mult, și mai puțină energie a fost consumată de stomac, energie care s-a îndreptat către creier.
Creierul a devenit unul dintre cei mai importanți consumatori de energie din organism. În felul acesta noi ca omenire, ca specie, am devenit mai inteligenți, ceea ce a putu face să evoluăm și să devenim specia dominantă de pe planetă.
Inteligența însă nu este principala caracteristică a omului. Mai există specii inteligente. Ceea ce ne face speciali este instinctul de conservare și supraviețuire. Și din acest motiv sau datorită acestui fapt am ajuns să descoperim focul, am ajuns să consumăm mâncare preparată. Nimic nu a venit de la sine, și probabil era scris în codul genetic.
Codul genetic se spune că poate fi modificat o dată la câțiva ani.
Avem nevoie de apă și hrană. La fel și râmele se hidratează și consumă sol. În lipsa lor râmele s-ar usca, ar muri. Pune-ți o râmă pe beton. Ea va rămânea fără viață. În schimb luând o râmă rătăcită de pe beton și introducând-o într-o zonă prielnică cum ar fi solul, ea va trăi, pentru că va avea din ce se hrăni.
La fel și noi oamenii avem nevoie de hrană și apă pentru a ne hrăni. În lipsa lor ne uscăm. Este imperios necesar să furnizăm organismului acestea două. Desigur avem piramida nevoilor de bază care presupun mai mult decât hrană și apă. Ea include și sexul care implică reproducerea. Cum am evoluat mai avem nevoie și de alte lucruri. Câteva dintre ele sunt împlinirea pe plan social, fericirea, habitat, care este o casă sau un spațiu de locuit.
Toate acestea presupun să ne hrănim și să ne alimentăm. Am putea spune că totul se reduce la viață, la supraviețuire, ceea ce depinde de hrană, de cum ne hrănim, cât de des ce și cât consumăm. Cu ce ne hidratăm, cât, unde.
Este imperios necesar să mâncăm și să consumăm apă. În lipsa lor putem muri sau ne putem degrada. Cu ele putem munci pentru a ne putea asigura celelalte nevoi, precum habitat, reproducere, împliniri, urmași.
Postul sau privarea voită de hrană nu presupune o reducere totală a alimentelor și apei, ceea ce multe persoane pot face, și nu este deloc greu. Personal am experimentat acest mod de viață, și vă spun că se poate să trăiești doar cu apă și pâine. Ceea ce nu se poate cu acest stil de viață este să îl duci la extrem, să-l exagerezi, pentru că poți muri și prin abstinența de hrană și apă. Este un lucru deloc imposibil.
Pe vremuri eram întrebați dacă avem poftă de mâncare de către medici. Acum nu se mai pune problema de poftă de mâncare ci se pune problema dacă vrem să mâncăm sau nu. Firește că la un momentdat ne ia foamea. Însă nu este neapărat. În unele organisme se produc schimbări chimice care nu mai declanșează foame și atunci este necesar să facem un efort voit. Este genul acela de efort pe care îl fac culturiștii sau bodybulderii. Ei se forțează, forțează organismul să crească printr-un efort conștient.
Făcând acest gen de efort, mușchiul se adaptează, și crește, pentru a putea face față data viitoare. Acordându-i și pauze el va avea timp de refacere. În felul acesta se va depune musculatură în plus. Ceea ce se traduce printr-o creștere. Această creștere este vizibilă. În funcție de cât de mult a crescut, sportivul primește premiul.
Comenteaza