Astăzi mă simt rău. Nu știu ce e cu mine. M-am trezit cu gâtul amorțit. Am dormit iepurește, și mai mult decât iepurește.

Am stat mai mult cu ochii închiși, încordat, gata de a mă ridica următoarea secundă în picioare și să plec, nici eu nu știu unde.

Poate o fi vreun defect profesional de când am făcut armata la pompieri. Cum suna alarma în 15 secunde trebuia să fii complet echipat și pe drum.

Nu mai contează asta. Am văzut. Nu mai contează pentru nimeni, nici măcar pentru familie. Tot ce contează sunt banii, cât mai mulți bani. Bani care la un momentdat nu o să mai conteze. Pentru că plăcerea adevărată e în goana pentru ei.

Am fost izbit de viață și trântit la pământ de multe ori. Trădat de familie, îngropat în amintirea femeii pe care am iubit-o.

Am fost, am fost…

Ce e de făcut mă întreb? Când știu că eu însumi îmi sunt sprijin. Dar dacă mă clatin…cum pot fi pentru ce-i care-l așteaptă pe al meu?

Mi s-au comis nedreptăți multe, pentru că așa a trebuit. Cândva or să iasă la iveală tot. De parcă ar mai conta. Unui om schilodit…poți să-i dai membrul înapoi? Unui suflet schilodit, poți să-i redai încrederea? Sau poate pentru a i-o trădar iar, pentru a cădea și mai rău…

Am lucrat în armată. Da. Sunt și eu om, însă sunt privit de parcă aș fi robot.

Poate singura virtute pe care am câștigat-o în tot acest timp a fost răbdarea. Și mă bucur. Poate singurul dar pe care îl am este cel de a scrie, de a-mi așterne gândurile, de a da viața cuvintelor și prin ele a crea lumi.

Sunt un nimeni și am fost mustrat verbal de asta chiar de ai mei, chiar de cei cu care locuiesc și care mă cunosc de mic. Am fost mustrat și de prieteni și judecat.

Mi s-a dat caracterizarea: nu ai făcut nimic până la vârsta asta. Însă dacă ceea ce am făcut eu e nimic, dacă mă disprețuiți pentru asta, vă invit să trăiți ceea ce eu am trăit. Să simțiți ceea ce eu am simțit și simt încă.

Vă invit să-mi trăiți agonia și durerea pe care o ascund. Pun pariu că ați fi neoameni din primele minute. Eu însă NU. De ce?