…să-i ferești pe copii de realitate, mai devreme sau mai târziu tot se vor confrunta cu ea, cu lumea reală, făcută din bune și rele.

Ăștia au învățat să se apere singuri, umblând pe străzi, ieșind în lume, tot mai înveți câte ceva. Înveți să înduri înjurături și sudalme și aflii că lumea nu e roz, defapt nu e de nicio culoare dacă stai bine să te gândești. E incoloră.

Noi îi dăm nuanțe prin propriile noastre percepții asupra ei și asupra a ceea ce ne înconjoară. Ar fi păcat să nu o vedem frumoasă, chiar și negrul este o nuanță frumoasă pentru cine știe să aprecieze, este elegant negrul, sobru, demn, curat în felul lui.

Nu este o culoare a morții cum s-ar putea spune, este o culoare a fericirii, te-ai gândit vreodată de ce oamenii poartă negru la înmormântări? Pentru a depăși momentele grele…pentru că uitându-te la negru ieși din depresie și poți trece mai ușor peste moment.

Deși nu aș zice neapărat că moartea cuiva drag este un motiv de a intra în depresie, atât timp cât crezi, poți sta liniștit și te duci la mormântul lui sau ei, persoanei pierdute, pui o lumânare, și te rogi pentru mântuirea lui, pentru binele lui, pe lumea cealaltă.

Te cred că nu crezi.

E păcat să plângi când cineva îți moare, pentru că dacă ai face aceasta ai considera că totul e pierdut. Nu. Când un apropiat se prăpădește, te rogi, cu speranța să ajungă bine pe cealaltă lume. Sau te rogi lui, dacă știi că a avut o viață cuviincioasă, să pună se roage la rându-i pentru tine.

Am dat-o din Shweps în Kinley.

Revenind, nu poți să știi niciodată viitorul unui om sau al unui copil.

E păcat să nu-l lași să se confrunte cu realitatea, este cea mai dură lecție și lecția de bază, pe care nu o înveți la școală, însă trebuie într-adevăr să-l/să-i și protejezi.

După părerea mea, este păcat că armata obligatorie nu mai este. Multe persoane cred că țara asta se apără singură, cred că așa e în natura omului, că nimeni nu vine aici peste noi să ne cotropească doar pentru că le e drag de noi.

Vai și amar vă spun de voi când vor dispărea și îmbătrâni și ultimii militari care au făcut armata pentru că așa era legea și nu de fițe. Vai și amar.

Cineva la colțurile țării păzește, cineva, unii mulți, tac, îndură, muncesc, îngghit căcaturi pentru că așa le-a fost spus.

Însă când o să vă apere jucătorii de Counter Strike puteți să vă luați tigăile și valiza și să părăsiți țara asta, că vă meritați soarta, că nu ia-ți respectat.

Armata cea de Hristos Iubitoare a udat cu sânge pământul din care astăzi recoltați.

Oare nu am găsit eu în grădina mamei tuburi odinioară pe la vârsta de patru ani, când eram copil și se ara pământul, ale cui credeți că erau? Ce credeți că s-a făcut aici? Bufonerie? Alba-neagra? S-a luptat. Cu săbii, cu topoare, cu arme, cu tot ce s-a putu pentru a prevenim pierderea.

Cum a ce?

A noi cei de azi.

Și noi ce facem?

Cum îi cinstim?

Ce le dăm în schimb?

Lupta-ți-vă pentru țară și nu împotriva ei! Vă spun!!!