Nu pot spune că am avut o copilărie fericită. Am înghițit de multe ori în sec când mama mea îmi spunea pe când eram puști de grădiniță de Crăciun că anul ăsta Moș Crăciun nu vine.
Vedeam jucării la alții și mi le doream și eu. Ai mei nu aveau bani pentru asta, puneau bani deoparte ba pentru casă, ba pentru mașină, etc. Am mers cu un rând de haine 4 clase la școală și cu un singur ghiozdan am făcut toată școala primară 4 ani. Banii de școală erau îmi ajungeau fix de un covrig, bani pe care uneori îi economiseam și îmi cumpăram de citit.
Când am crescut mai mare, vroiam și eu bicicletă, minge, jocuri Nntendo, etc. Nu le aveam. Le foloseam pe ale prietenilor când le ceream împrumut. Nici adolescența nu a fost super. Probleme cu diverse bande de țigani, bulling, probleme în anturaj, și trebuia să vin acasă să învăț după, unde găseam gălăgie, și tot am învățat chiar și așa și am luat BAC-ul.
La facultatea pe care am vrut să o fac nu am avut susținere. Mi s-a impus doar o singură variantă sau deloc, ceva școală postliceală de agent căi ferate. Nu am vrut. Am început să-mi caut de lucru, și am găsit, muncă în construcții, grea, muncă de sclav. Am trecut peste.
Nu mă plâng, expun o realitate. Am avut și momente frumoase însă nu am fost răsfățat, asta am vrut să spun. Poate nu e cuvântul potrivit ăsta, mai bine aș spune că ne-am sacrificat toți pentru un viitor mai bun. Acum îl avem în mare parte. Am fost crescuți cu greu generația mea, și părinților le era greu, erau vremuri tulburi, și acum sunt.
Și acum mă întreb, oare puștii de astăzi se confruntă cu aceleași probleme? Ce se va alege de ei? Ăștia mici de astăzi vor fi cei care se presupune că vor avea grijă de noi la bătrânețe, care ne vor plăti pensiile, care, care, care…
Lumea e plină de pericole. Pe la colțuri droguri, tentații mari, alcool, jocuri de noroc, etc. Un pas greșit și poți cădea într-o prăpastie a dependențelor care îl afectează pe el toată viața și nu doar pe el ci și pe cei din jurul lui, inclusiv familia.
Vor putea face față puștii de astăzi dificultăților de adult? Vor avea măcar o umbră de seriozitate, așa cum am avut noi? Vor mai munci?
eu cand ii povestesc unele chestii ramane uimit.. si nedumerit, pentru ei asta e realitatea in care traim unde au de toate si toate-s ok si nu le lipseste nimic..