Recenzie carte – Metafizica tuburilor (de Amelie Nothomb)

Nu știu ce m-a atras la această carte inițial atunci când am introdus-o în lista mea de Must to Read.

Poate titlul care este oarecum legat de fizică, ori ăsta e un domeniu care îmi place, pe care l-am studiat în liceu mai mult, și care este atrăgător.

Însă fizica nu are treabă cu metafizica decât poate subt formă lingvistică. Metafizica este ceva în timp ce fizica este altceva. Metafizica ține de psihologie și filosofie mai mult, de lumea sentimentelor, nu știu prea multe să vă spun și vă rog să mă iertați dacă am scăpat vreo informație eronată legată de acest domeniu care din câte știu nu se studiază la școală, ne e o materie excluzivă, în liceu. Este poate doar abordată în vreo materie însă nu e obiect de studiu exclusiv. Mai departe.

Ce ne spune această carte?

Sau cum am înțeles-o eu?

În primul rând poate faptul că în mintea ta poți fi orice și oricum atât timp cât respecți normele sociale și legile statului. Cam asta am înțeles.

Povestea cărții

O anumită persoană se naște. Este oarecum conștientă de ea sau i s-a povestit pentru că relatează întâmplări de la vârste minime, precoce.

(E un roman totuși, așa că să-l luăm ca atare, e dar povestea.)

Și începe să povestească…povestea ei, pentru că e o ea. Nu e un el.

Totuși această ea, când era mică, se credea sau chiar era Dumnezeu pentru ea însăși și pentru cei din jur, și pentru restul. Acesta nu făcea altceva decât să ingurgiteze și să elimine. O plantă. O entitate. Un tub.

Asta se întâmplă până la vârsta de doi ani în care „Dumnezeu” se enervează, începe să prindă viață și începe a zbiera mirându-se de ce oamenii îl tratează așa cum îl tratează de vreme ce el este. Părinții lui prima oară sunt încântați pentru că ceea ce părea a fi un copil bolnav, fără viață, care nu scoatea mai niciun sunet, nu făcea niciun gest, începe să zbiere și chiar se comportă ca un bebeluș normal care țipă și zbiară și nu te lasă să dormi noaptea.

Dacă acest lucru la început li s-a părut a fi wow mai apoi aveau să regrete transformarea pentru că erau sătui de mofturile lui și de el.

O mătușă de-a copilului îl vizitează și îi aduce ciocolată albă belgiană pe care trebuie de citit numai în carte cum i s-a administrat și ce efecte a avut asupra lui. Mai târziu în carte vedem prin dezvăluire că acest copil de sex feminin avea o soră și un frate.

Vom vedea tot mai târziu în carte că era de o inteligență uimitoare atât din punct de vedere intelectual cât și sentimental…știa o a doua limbă, pe cea japoneză, și nu lăsa ca lucrul acesta să fie cunoscut decât de femeia care avea grijă de ea. Știa și să vorbească în propia-i limbă, totuși încă nu vorbea, făcându-și planuri despre ce ar trebui să rostească prima oară și cum s-ar cuveni.

Fata trece prin tot felul de aventuri și vedem prin ochii ei lumea pentru prima oară. Doar că autoarea ne face să vedem viața prin ochii unui bebeluș sau copil foarte mic cu mintea de adult, ceea ce este un lucru pe care numai la ea îl întâlnim. Poate din acest motiv această carte este una mai specială și diferită de multe altele.

Cartea care este scrisă subt forma mai degrabă a unei povești sau povestiri.

Aș mai menționa că tot la aceeași vârstă de copil de grădiniță are o tentativă de suicid care în cultura japoneză, acolo unde ea se integrase, era un fapt acceptat social. Mai mult decât atât, nu se cuvenea să salvezi viața unui om pentru că astfel l-ai fi făcut dator față de tine pentru tot restul vieții lui.

Vedeți cum scapă și ce se mai întâmplă citind cartea pe care o puteți comanda aici!

Este o lectură ușor de parcurs, interesantă și plăcută.