Macron a fost huiduit de către public. Aș spune că întarzierea domnului nostru președinte Iohanis la intalnire acum ceva timp are legatură cu aceasta.

Reprezentatul țării a cărei limbă o vorbea Balzac și-a pierdut respectul față de cetățenii țării a cărui membru este și dumnealui.

Pe de alta parte UE se dorește a fii un imperiu la fel cum a fost cel Otoman, Austro-ungar, Roman sau altele. Or știm că acestea nu au rezistat la infinit ci s-au destrămat la un momentdat.

La fel și UE nu o să țină veșnic. Oricum trebuie să luăm în considerare beneficiile pe termen scurt și mediu pe care ni le aduce faptul ca suntem membrii.  Și să profităm la maximum de treaba aceasta.