…o țară fără un cârmaci. O gloată de idioți visând și salivând la ce are vecinul sau colegul. O luptă purtată în interior și mai puțin o comuniune, mai puțin o unitate între români.

Cine oare a făcut asta? Cine ne-a dezbinat și umblăm prin țări străine cu sufletul și uneori chiar mâinile sângerând. Cine provoacă problem în familii? Cine ne vrea dezbinați pentru a ne face sclavii lor. Căci dezbinați suntem mai slabi.

Dar știu că suntem un popor puternic. Știu că am avut înaintași care au luptat. Știu că mulți au murit în luptă iar dacă mergi prin cimitirele de eroi care și-au dat viața pentru bucata aceasta de pământ, pentru mamele lor și tații lor, pentru frați, pentru surori, e plin. Plin de ostași care au luptat și sângerat pentru România. Iar noi? Ce le oferim în schimb? Zavistie? Ură? Dușmănie? Dorința de a face rău connaționalilor?

Știu limbajul de jos. Știu și limbajul academic. Știu și vorba de rând. Nu vreau să folosesc cuvinte vulgare în această postare care e despre români. Îmi cosnider țara sfântă și țin la oricine vorbește românește cum țin la mine și la frați și surori.

Îmi consider drapelul o icoană, pe care am agățat-o pe perete. Nu sunt naționalist. Dar consider că prea mult am suferit noi toți. Prea multă bătaie de joc am îndurat să aducem bani pe care să-i cheltuim în România și să aibă un serviciu cei de acasă, chiar și senatori și deputați. Economia a avut susținere și din partea aceasta.

E greu când nu mai ai în ce să crezi și când problemele se adună. E greu să fii român. Român adevărat. Doare treaba asta. Dar asta trebuie să fii, român adevărat, pentru copii, pentru copii copiilor și copii lor, pentru urmași și generațiile care vor urma.