Se zice că e bine să ții un jurnal pentru a preveni declinul cognitiv care vine odată cu înaintarea în vârstă și are și beneficii psiho-emoționale.
Ei bine încep și eu un jurnal care va fi online și public. Defapt ideea nu este nouă, am mai ținut un jurnal dar odată cu mutarea site-ului pe al hosting, s-a pierdut.
Zilele trecute am făcut o întindere de ligamente, posibil și ruptură de ligamente la piciorul drept. Am călcat pe o groapă mică de pe stradă și mi s-a sucit piciorul. Durere mare, am stat câteva secunde jos, m-am ridicat și mi-am continuat drumul șchiopătând.
Am mai avut probleme la piciorul acesta de mai multe ori, în același loc…rupturi de ligamente și întinderi.
Acum că trebuie să stau în repaus și cu comprese de apă rece am mai mult timp de scris și citit. Prin urmare iată-mă cu articolul de față.
O veste bună pe care vreau să v-o împărtășesc și vouă ar fi că a crescut iar numărul celor care mă citesc. Cei mai mulți vizitatori ai blogului meu îmi vin de pe căutările pe Google. Probabil sunt și câțiva cunoscuți care mai vizitează blogul să vadă ce am mai scris nou.
Am cumpărat mai multe cărți, mi-am făcut abonament și la Voxa, mi-am descărcat cărți și pe Kindle, așa că se poate spune că nu stau chiar degeaba cât timp piciorul meu se vindecă, și sper să se vindece cât mai repede.
Citesc mai multe cărți și ascult mai multe audiobook-uri în paralel. Dedic o oră unei cărți de exemplu, cealaltă oră alteia și tot așa.
În mare sunt cărți din categoria Economie și Finanțe personale sau Dezvoltare personală. E oarecum ciudat să citești cărți ale căror autori dau sfaturi contrare despre bani dar unele chiar asta fac și atunci devii puțin buimac.
Oricum rămân câteva sfaturi logice de bază pe care mai toți le recunosc ca fiind valide: e bine să nu fii dator, e bine să ai un fond de urgențe(ceva economii), e bine să investești inteligent și e bine să ai venituri pasive.
Majoritatea știți că scriu despre metode de a face bani online și despre finanțe în general. Uneori mai scriu și postări personale sau de alte tipuri. În ultimul timp am stat și am analizat puțin ceea ce se întâmplă și am văzut câteva lucruri care îmi dau de gândit
Unul ar fi scăderea prețului Bitcoin și a altor criptominede. Pur și simplu de la peste 100.000 văd că se retrage iar spre prețul anterior guvernării lui Trump.
Pare-mi-se că și dolarul și-a pierdut din putere iar prețul aurului a crescut fenomenal de mult mai ales în ultimi doi ani. Să nu nai vorbim de ultimii zece. Așadar cine a cumpărat aur acum 10 ani acum l-ar fi vândut pe bani frumoși. Însă mai e treaba că, casele de amanet și cei care cumpără aur nu-ți vor plăti niciodată la cursul BNR.
Cam atât am avut să vă transmit astăzi. Dacă îmi mai vin idei de articole acum cât sunt în repaus cu piciorul drept și stau mai mult la pat nu o să ezit să scriu. Nu uitați să îmi mai vizitați blogul din când în când. Numai bine!
Comenteaza