Deși nu sunt chiar tânăr îmi doream de mult timp să citesc o istorie cuprinzătoare care să povestească preînceputurile, începuturile și evoluția nației nostre până la stadiul în care ne aflăm.
Povestirea, căci este o povestire, este foarte interesantă. Istoria este spusă sub forma unei povești. Ori la ce vârstă te aflii întotdeauna te simți bine când asculți o istorie bună.
Cam așa este și cu această carte. O istorie frumos spusă, adevărată pe cât se poate, căci adevărul suprem nu-l cunoaște nimeni.
Vom afla aici că primul care a condus și a închegat cât de cât românii, sau cum li se spunea, valahii, sau vlahii (adică vorbitori de limbă română) a fost Glad, un voievod străvechi. Primul care a fost cât de cât mai legal ca să zic așa a fost voievodul Basarab I.
De atunci și până la forma actuală în care se află harta României și limba, mai ales scrisă, s-au întâmplat multe.
S-au purtat bătălii, s-au făcut trădări, lupte interne pentru supremație, alianțe și lupte externe. Totuși, noi, românii, cumva am reușit să ne păstrăm identitatea, aflată zic eu în primul rând în limba pe care o vorbim. Pentru că toți vorbitorii de limbă română au fost la un momentdat uniți subt același steag și având un singur conducător.
Însă, la un momendat, am pierdut Basarabia. De-asta se tot speră și un vis și ideal este unirea supremă. Idealul suprem ar fi, unirea vorbitorilor de limbă română subt același steag, subt aceeași conducere și între aceleași granițe.
Aceste lucruri istoricul Neagu Djuvara nu le spune. Dar dacă este să citim cartea, o lectură de vreo 6 ore și jumătate vom vedea că chiar acest lucru s-a întâmplat, și înspre acest lucru s-a tins.
Ce să mai spun, aș enumera câteva personaje importante pe care le-am avut: Decebal și Traian. Glad, Basarab, Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Cuza, Horia Cloșca și Crișan, Vlad Dracul și Vlad Țepeș, fiul lui. Regele Carol, Mareșalul Antonescu, Nicolae Ceaușescu și, cu siguranță am omis mulți. Însă istoria este lungă și trebuie numaidecât ascultataă sau citită această carte dacă vrei să îți faci o părere despre cine suntem. Și despre originile noastre.
Ca oricare altă țară, tindem în istorie să ne glorificăm anumiți conducători. Ceea ce nu este un lucru rău, pentru că unii chiar merită și răs-merită. Mă refer aici numai la ce moștenire a lăsat Ștefan Cel Mare…47 de mănăstiri. 47 monumente care mai aduc și astăzi pelerini sau simplii vizitatori curioși să vadă cu ochii lor aceste monumente vechi de peste 500 de ani. Unele impresionând prin pictura care s-a păstrat până în aceste zile. Pictură care spune povești. un protest și o afirmare mută a identității de neam și religie.
Castele cum este Branul, care a fost vizitat și care a adus în țară milioane de turiști străini, și prin urmare bani. Așa că o mare parte din pâinea pe care o mâncăm este datorită monumentelor pe care le avem. Fie ele castele, cetăți, mănăstiri sau biserici. Aduc vizitatori de peste graniță care cheltuie bani aici. Or noi trăim de pe urma lor.
Unele monumente au fost incluse în patrimoniul european.
Ca să nu mai spun și de valori precum Brâncuși sau Cioran, dar care țin de alte istorii precum cea a artei sau literaturii și nu ne aduc decât un beneficiu de imagine nouă tuturor.
Cumpără cartea AICI.
Comenteaza