S-a inaugurat un corp nou la Școala Generală Nr. 1 din Gura Humorului, școală unde am făcut și eu clasele 1-8, învățătoare fiindu-mi doamna Piticari iar mai apoi clasele 5-8 diriginte având pe doamna Verenca, profesoară de muzică. Am fost în clasa A.

Se lucrează de mult timp acolo, și astfel s-au mai adăugat încă 11 săli de clasă. Clădirea era veche, acolo a făcut școala și tatăl meu acum peste 60 de ani în urmă, acolo am făcut și eu.

Am avut la matematică ca profesor pe regretatul profesor Hremiuc, unul dintre cei mai buni și după care s-a și înființat un concurs de matematică numit Hremiuc, care este foarte cunoscut.

Corpul nou are peste 1000 de metri pătrați și s-au făcut lucrări de reamenajare și pentru corpul vechi.

Eu țin minte că am făcut clasele primare în clasa de vizavi de cancelarie chiar la intrare iar gimnaziul în cabinetul de muzică. Am petrecut 8 ani acolo. Și pot spune că am fost printre cei mai buni, dat fiind faptul că îmi făceam singur temele și nu ceream ajutor la teme nelăsând pe nimeni să-și bage nasul în temele mele. Asta m-a ajutat mult.

Lucrările de construcție și reamenajare au început acum 17 ani și au înaintat anevoios cu numeroase piedici, însă în final a fost gata iar joi 7 martie s-a făcut inaugurarea. Să dea Domnul să fie într-un ceas bun. Iată că orașul nostru, Gura Humorului a mai avansat cu ceva, asta după ce anul trecut s-au introdus autobuze pentru transport local electrice, pe rute interne.


PENTRU A PUTEA CÂȘTIGA BANI CU DAEDALUS ONLINE TREBUIE SĂ VĂ CONFIRMAȚI CONTUL PE EMAIL DUPĂ ÎNREGISTRARE blank