Finalitatea

Întotdeauna când muncești ceva nu trebuie să fie perfect orice ai face, ba dimpotrivă, ar trebui ca munca ta să poarte un pic de imperfecțiune în ea. Este valabil și în creație, în artă, în arhitectură, etc.

Acesta este farmecul muncii. Din greșeli înveți. Nu poți face totul perfect. Ar dura prea mult iar unele aspecte prea puțin contează, nefiind vizibile.

Finalitatea este mai importantă decât modul cum a ieșit un lucru, un fapt, o lucrare fie ea de artă sau de altă natură. Se mai poate traduce și ăștia suntem cu ăștia defilăm. Adică să o facem până la urmă indiferent dacă va ieși bine, foarte bine, sau mai puțin bine. Important este să iasă. Adică cum se spune să înfigem steagul.

Nu toate domeniile se pretează la brut. Unele necesită finețe, precizie. Dau ca exemplu săparea unui șanț – el nu trebuie să fie perfect geometric din moment ce el este prelucrat mai departe cu alt material, ex. ciment, care acela necesită o prelucrare mai atentă, mai de precizie, pentru un aspect plăcut, sau cel puțin nediform.

Ideea din spatele acestui articol a pornit de la o întâmplare de când lucram în construcții. Săpam un șanț, cu târnăcopul, scoateam pământul cu o casma. Un coleg a săpat și el dar perfect de parcă ar fi fost trasat cu rigla, muchiile perfect drepte, fundul șanțului perfect neted, laturile verticale perfect netede, de parcă ar fi fost o lucrare de artă.

Șeful de pe atunci l-a certat spunând că este prea perfecționist și că nu este nevoie ca un simplu șanț care avea să fie umplut mai apoi cu pietriș și ciment și pe care nimeni nu avea să-l mai vadă vreodată la interior să fie atât de drept. Ideea din spate era că se ocupa prea mult timp de lucrul pentru un simplu șanț, care cum am spus urma să fie umplut și nu era la partea vizibilă.

M-a arătat pe mine ca exemplu bun care săpam cum apucam și consideram că important este să iasă treaba. Cumva mă punea într-un con de umbră. Mai urma să fiu concediat, deși asta nu s-ar fi putut cel mai probabil întâmpla pentru că munceam ca un sclav la piramide.

Treaba a ieșit, și acest lucru a fost cel mai important.

În timp ce căutând perfecțiunea putem să nu ajungem la ….să-i spunem la capăt de linie. Mergem cum putem, mai în trei roți, metaforic vorbind, mai cu roata moale, o mai umflăm pe drum, dacă facem pană mergem pe jos, dacă obosim luăm un mijloc de transport, doar să ajungem la…steag.

Odată ajunși, celebrăm, ne tragem suflul, îmbucăm o bucată de pită, bem o gura de apă, apoi mergem mai departe, spre altele, sau casele noastre, urmând să ne stabilim noi obiective. Sau să lenevim. Până când vor apărea noi provocări.